Savantul Nicolae Cajal s-a născut pe 1 octombrie 1919, la Bucureşti.
A urmat Liceul ''Matei Basarab'' din Bucureşti, apoi a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, devenind, în 1946, doctor în medicină şi farmacie, iar în 1958, doctor docent.
Atras încă din timpul studiilor universitare de domeniul microbiologiei, a lucrat ca intern în laboratoare de spital, în laboratoarele Catedrei de Bacteriologie (din 1944) şi ale Catedrei de Inframicrobiologie (Virusologie) ale Facultăţii de Medicină Bucureşti (din 1945), formându-se ca specialist microbiolog şi virusolog sub conducerea savantului Ştefan S. Nicolau.
A a fost profesor şi şef al Catedrei de Virusologie de la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, precum şi director al Institutului de Virusologie al Academiei Române. A fost expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi director al Serviciilor medicale din Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (din 1977).
Ca cercetător în domeniul virusologiei, a publicat peste 400 de lucrări şi studii, apărute în ţară şi străinătate: ''Consideraţiuni asupra simptomatologiei şi prognosticului trichinozei'', ''Lumea virusurilor'', ''Turbarea'', ''Relaţii între virusuri şi tumori'', ''Encefalite şi encefalopatii virale de evoluţie lentă'' etc.
I-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa din partea universităţilor din Oradea (1994), Timişoara (1995), Cluj (1995), Iaşi (1996).
Nicolae Cajal a fost preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România între 1994-2004.
A fost senator de Bucureşti, independent, pe lista FSN, în perioada 9 iunie 1990-14 octombrie 1992.
A fost membru corespondent al Academiei Române, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990-1 februarie 1994 a fost şi vicepreşedinte al acestui înalt for de ştiinţă şi cultură.
A încetat din viață pe 7 martie 2004, la Bucureşti.
