Ciorbă rădăuțeană cu piept de pui

Ciorbă rădăuțeană cu piept de pui
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ciorba rădăuțeană de pui este una dintre cele mai iubite rețete tradiționale românești, alături de ciorba de pui à la grec, sora ei "aproape geamănă" sau faimoasa supă de pui cu găluște.

Rețeta de ciorbă rădăuțeană de pui nu este vestită doar pentru gustul său delicios, ci și pentru modul de preparare extrem de simplu și rapid. Chiar dacă sunteți începători în bucătărie, această rețetă vă va face să vă simțiți un adevărat master chef, când vine vorba de gust, savoare și prospețime, toate adunate într-o singură rețetă.

Ciorba rădăuțeană a apărut în anul 1979, în Restaurantul "Nordic" din Rădăuți. Bucătarii localului au reușit să creeze o ciorbă mai ușoară, mai ieftină, dar foarte gustoasă. Inițial, s-a folosit carne de curcan, însă, din motive economice, s-a trecut la carnea de pui. Acum, această ciorbă este nelipsită din meniul restaurantelor din întreaga țară.

O reteţă extrem de simplă

Ingrediente: 500 grame piept de pui, 5 căței usturoi, 2 foi dafin, 3 morcovi mici, 1 ceapă, 1 păstârnac, 1 ardei gras roșu, 1 felie țelină, 1 pahar smântână grasă, 2 gălbenușuri de ou, 2 linguri oțet, sare, 1 linguriță boabe piper, pătrunjel verde.

Preparare: Legumele se curăță, se spală și se pun la fiert în apă rece cu sare și foile de dafin. După zece minute, se adaugă la fiert pieptul de pui tăiat fâșii. Pieptul de pui tăiat îngrijit va arăta mai estetic în ciorbă decât dacă ar apărea niște franjuri rămase de la altă masă. Toate ingredientele vor fierbe de aici înainte foarte repede. Fâșiile de pui nu trebuie să fie foarte fierte, ci să aibă formă și consistență. Când legumele sunt pătrunse, se scot din zeamă cu o paletă cu găuri, odată cu foaia de dafin și ceapa. Boabele de piper rămase în zeamă se strecoară. Au un gust delicat și sunt puțin iuți. Se taie cubulețe mărunte morcovii și pătrunjelul, pentru consistență, și se pun înapoi în oală. Se dă prin presă usturoiul și se pune în zeamă. Smântâna se amestecă bine cu două gălbenușuri de ou. Peste amestecul cu smântână, se toarnă încet, amestecând, zeama din oală. Se transferă, apoi, în oala cu ciorbă, iar focul, în acest moment, se reduce la minimum. Se amestecă. Se acreşte cu oțet, după gust. Se gustă și se săreazăi/ piperează, dacă mai este nevoie. La servire, se adaugă pătrunjel verde tocat, pentru prospețime și aromă.

De ce este carnea de pui un aliment sănătos

Sursă importantă de proteine. Carnea de pui este una dintre principalele surse de proteine. Nutriționiștii indică faptul că pieptul de pui conține 21 de grame de proteine la 100 de grame, ceea ce nu este obișnuit în cazul altor alimente. O porție de carne de pui îți oferă aproximativ un sfert din necesarul zilnic de proteine, nutrienți esențiali organismului. Mai mult decât atât, carnea de pui are și proprietăți energizante, datorită aportului substanțial de vitamina B, care ajută la procesarea carbohidraților și la reglarea nivelului de zahăr din sânge.

Carnea de pui asigură o imunitate crescută. Acest aliment conține jumătate din doza zilnică recomandată de seleniu, un mineral care stimulează secreția glutationului, numit și "proteina vieții". Glutationul este unul dintre cei mai importanți antioxidanți ai organismului, având rol detoxifiant, antiinflamator și imunomodulator. Prin urmare, carnea de pui aduce o mulțime de beneficii  pentru sistemul nostru imunitar.

Citit 1233 ori Ultima modificare Luni, 03 Februarie 2025 14:43

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.