În şedinţa Cenaclului "Noduri şi Semne" de săptămâna trecută, Stela Iorga (S.I.) a citit un grupaj de poeme din ciclul intitulat aquaforte, în care, față de poeta pe care, deja, o știam - dură, revoltată, sarcastică și plină de o înverșunare/ încrâncenare furioasă la adresa nedreptăților și anomaliilor vieții/ lumii/ societății - ni s-a dezvăluit și cu o latură nostalgică, meditativă și ușor resemnată care, parcă, a ridicat atmosfera textelor într-o zonă inefabilă, mai rarefiată și mai spirituală.
într-o zi/ va fi frig/ așa încât ne vom/ mai pune/ încă o haină pe noi/ pe coaja sufletului/ într-o zi/ va fi așa de frig/ încât vor cădea păsări înghețate/ din cer pe pământ/ într-o zi caldă de toamnă/ eu nu voi mai fi/ cu tot frigul de afară/ ci voi cădea/ la rândul meu/ de undeva din înalt/ pe o altă formă de viață/ numită simplu iubire. (căutându-l)
închid încet o pleoapă/ a doua/ și pe a treia/ pleoapa din interiorul minții/ cad/ alene în somn/ așa cum plutește albatrosul/ pe un curent de aer/ nimic nu mișcă/ aripile lui stau întinse/ e pace și liniște în mine/ ave/ și mâine uciderea mă poate găsi vie/ din nou. (***)
am fost într-atât de fericită/ ca nici un fel de vietate pe pământul acesta/ azi la colțul vieții stau numărând câte cutii de chibrituri/ au rămas de la atâta banchet/ cu un singur om la masă. (fetița cu chibriturile)
"Toate poemele mi-au plăcut; am regăsit-o pe S.I. - poeta pe care o știm, cu mențiunea că, de data aceasta, poemele sale vin și cu o stare nouă - resemnarea. O resemnare bine dozată, bine redată, denotând o anumită înțelepciune și, implicit, maturitate; remarcabile sunt și exercițiile de sinceritate pe care le găsim în poeme." (Anca Șerban Gaiu)
"Remarcabilă mi s-a părut puterea de portretizare din poemul strigoiul." (Ioan Gh. Tofan)
"Transmite un sentiment acut de frondă: li se cășunează pe tine/ .../ când te văd jemanfișistă/ gata să iei în tărbacă lumea/ și pe tine; e pace și liniște în mine/ ave/ și mâine uciderea mă poate găsivie/ din nou. Răzbate o exigență acută asupra sinelui. Prin autoironie își creează propriul purgatoriu ca un mod de autovindecare." (Nelu Păcuraru)
"Mi-a lăsat senzația că, în relația poetei cu lumea, există ceva ca o stare de biciuire permanentă, un soi de autoflagelare; are un mod dureros de a trăi/ aborda viața de zi cu zi, o patimă în a observa și a reda evenimentele cotidiene, dar și noblețea de a ierta în final." (Ecaterina Păun)
"O poezie matură, cu multă substanță și plină de metafore. Regăsim un filon de nostalgie întreținut de o duritate bine strunită. Am reținut cerșetorul de pământ - care este foarte bine scrisă. Cheia poemelor este legată de trecerea implacabilă a timpului și gândurile care ne determină să vedem sfârșitul în nuanțe personalizate." (Victor Dragomir)
"Ideile reflectate în poemele din această seară pun în balanță problemele lumii în care oamenii se confruntă cu dificultăți diverse: trecerea timpului, dragostea - redată printr-un limbaj erotic etc. Prin imagini precum ne vom mai pune încă o haină și vor cădea păsări înghețate din cer, se sugerează o luptă continuă cu trecerea timpului. Aduce și o viziune senină asupra morții, văzută ca o altă formă de viață numită iubire." (Marina Gherghef)
"De apreciat ideea de urcare, parcă, a unor trepte din zona de jos a existenței umane - vulgară, rea - pe care suntem obligați s-o trăim, spre o zonă cu un aer mai purificat, mai rarefiat, unde să fim mai buni, mai curați, un fel de luptă pentru a scăpa de urâțenie și răutate. În poemul căutându-l sugerează idea emoționantă că își poate găsi iubirea prin moarte." (Carmen Neacșu)
Vineri, 14 februarie, de la ora 18,00, la sediul "Viaţa liberă", citește Mioara Ardieleanu.
