Cariere. Ileana Vulpescu a descoperit ”Arta conversaţiei”

Cariere. Ileana Vulpescu a descoperit ”Arta conversaţiei”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Filologa Ileana Vulpescu s-a născut pe 21 mai 1932, la Bratovoeşti, judeţul Dolj.

A urmat Școala ”Regina Elisabeta”, la Craiova, în perioada 1939-1943, apoi Liceul ”Elena Cuza” (1943-1946). Ulterior, a continuat să studieze în particular din motive de sănătate. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Limbă şi Literatură Franceză, din cadrul Universităţii din Bucureşti (1953-1958).

Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, apoi a lucrat ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române. A colaborat și la redactarea lucrărilor ”Dicţionarul limbii române” și „Dicţionarul explicativ al limbii române”.

În 1966, a debutat în literatură, în revista ”Familia”, cu povestirea ”Scrisoare către un necunoscut”.

Prima sa carte a fost un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată ”Ş.a.m.d”, în 1969. Ulterior, cartea a fost reluată şi amplificată cu titlul ”Candidaţii la fericire” (1983). A urmat romanul ”Rămas-bun” (1975), premiat un an mai târziu cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.

Succesul a venit odată cu publicarea romanului ”Arta conversaţiei” (1980). Volumul a primit Premiul "Cântarea României".

Mai târziu, a publicat volumele ”Rămas-bun casei părinteşti” și ”Sărută pământul acesta”.

De asemenea, a scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească.

Totodată, a colaborat cu ”România literară”, „Vatra”, ”Flacăra„ și ”România Mare”.

A primit numeroase premii și a fost decorată de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la "creşterea valorii literaturii române contemporane".

În afară de romanul care a consacrat-o, ”Arta conversației”, publicat în 1980, de ”Rămas-bun casei părintești” - roman tradus și în maghiară, de ”Sărută pământul acesta”, roman care a primit Premiul "Flacăra", de povestiri și piese de teatru și mai multe traduceri și dicționare, Ileana Vulpescu a lăsat posterității și amintirea unei extraordinare povești de dragoste - 60 de ani alături de scriitorul Romulus Vulpescu.

A încetat din viață pe 12 mai 2021, la București.

Citit 357 ori Ultima modificare Marți, 20 Mai 2025 15:21

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro