Formația gălățeană are de disputat trei partide cu echipe mai bine clasate, decisive pentru clasarea între primele două echipe din play-out (cum s-a întâmplat în precedentele două sezoane).
Oțelul a obţinut doar trei puncte în primele trei runde de play-out, iar acum se pregătește de cea mai grea serie de jocuri din acest final de campionat. Practic, în următoarele trei etape, gălățenii vor întâlni la rând cele trei formații mai bine clasate în ierarhia Superligii, faza de play-out.
Seria debutează sâmbătă, la București, cu FCSB, după care continuă vineri, 17 aprilie, pe teren propriu cu UTA, încheindu-se cu deplasare la FC Botoșani (în jurul datei de 25 aprilie).
Diferența de puncte de recuperat pentru gălățeni, în momentul de față, este de trei lungimi până la FC Botoșani și FCSB, respectiv, patru până la UTA.
În precedentele două sezoane de Superligă, Oțelul a încheiat de fiecare dată pe locul 8. În acest an, ca și în precedentul, gruparea gălățeană n-are drept de participare în cupele europene, deoarece nu a depus documentaţia pentru licență.
Antrenorul Stjepen Tomas are intenția de a prinde primele trei locuri din faza de play-out. “Vrem să ne clasăm pe primele două - trei locuri. Avem un grup bun. Dacă vom continuă așa, cu atitudinea arătată la meciul cu FC Hermannstadt, cred că ne vom clasa pe primele locuri în play-out”, a spus Tomas.
Recompensa gălățenilor pentru o clasare cât mai bună este de ordin financiar, fiecare loc în plus generând o sumă mai mare din drepturile tv.
Dur-Bozoancă, nominalizat la Premiul “Duckadam”
Altfel, DigiSport a lansat pentru al doilea an la rând ancheta de decernare a Trofeului “Helmut Duckadam” pentru cel mai bun portar român în anul 2025 din campionatul intern. Printre nominalizați se numără și portarul Oțelului, Cosmin Dur-Bozoancă, titularul de drept în actualul sezon.
Goalkeeperul gălățenilor este al treilea în topul portarilor din Superligă, conform statisticilor, după Anestis (Botoșani) și Aioani (Rapid). La general, Dur-Bozoancă este al șaselea în topul celor mai bune statistici din Superligă, unde conduce Darius Olaru (FCSB).
Revenind la Trofeul “Duckadam”, fanii gălățeni pot vota pentru Dur-Bozoancă pe site-ul digisport.ro. Premiul se va acorda în funcţie de media dintre voturile publicului (50%) și deciziile specialiștilor (50%). Titularul din poarta Oțelului din sezonul trecut a fost Iustin Popescu, care a încheiat pe locul 5 în această anchetă.

