Tiramisu de post, un desert la fel de gustos ca varianta originală

Tiramisu de post, un desert la fel de gustos ca varianta originală
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Postul Paștelui poate fi una dintre cele mai restrictive perioade din an din punct de vedere alimentar, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunți la plăcerea unui desert gustos. Îți propunem o rețetă de tiramisu de post, care păstrează aroma intensă a celui original.

Să obții o bunătate dulce, fără ouă, lapte sau unt, este mai simplu decât pare. Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești produsele de origine animală cu alternative vegane, să alegi ingrediente de calitate și să respecți pașii esențiali ai rețetei.

Tiramisu, celebrul desert italian cunoscut pentru aroma intensă de cafea, poate fi adaptat cu ușurință și pentru această perioadă. Poți folosi pișcoturi vegane gata făcute sau îți poți pregăti propriul blat.

Ingrediente pentru tiramisu de post

Pentru blat: 2 căni de făină, 1 pahar de zahăr, 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu, 1 plic de zahăr vanilat, 1 praf de sare, 70 ml de ulei, 250 ml de lapte de soia, cacao.

Pentru cremă: 400 ml de lapte de soia, 70 g de pudră de migdale extrafină, 3 linguri de amidon, zahăr pudră, după gust.

Pentru sirop: 250 ml de cafea neîndulcită, esență de rom.

Mod de preparare

Pentru obținerea blatului: Amestecă făina, bicarbonatul, zahărul vanilat și sarea. Separat, pune într-un bol uleiul, laptele de soia și zahărul, apoi amestecă până când acesta începe să se dizolve. Încorporează treptat ingredientele uscate și amestecă până obții o compoziție omogenă. Toarnă aluatul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și lasă-l în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de aproximativ 30 de minute.

Pentru obținerea cremei: Amestecă laptele de soia, pudra de migdale, amidonul și zahărul pudră într-un bol. Pune compoziția la foc mediu și amestecă constant, până când crema se îngroașă. Las-o apoi să se răcească complet!

Asamblarea: Taie blatul răcit în două părți egale. Așază prima jumătate pe un platou și însiropeaz-o cu jumătate din cantitatea de cafea. Întinde un strat uniform de cremă, apoi așază deasupra a doua parte de blat. Însiropează cu restul de cafea, acoperă cu crema rămasă și pudrează cu cacao.

Desertul se lasă la frigider cel puțin două ore înainte de servire.

Poftă bună. singur sau împreună cu întreaga familie!

Citit 106 ori Ultima modificare Vineri, 06 Martie 2026 23:29

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro