David Baltimore, biolog molecular și virusolog american, s-a născut pe 7 martie 1938, la New York. În 1975, a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, împreună cu Renato Dulbecco și Howard Martin Temin.
A urmat Colegiul Medical din Swartmore, apoi Institutul Rockefelller, primind titlul de doctor habilitat în Științe medicale în 1964. În 1965, a început să lucreze pentru Massachusetts Institute of Technology (MIT).
Avea doar 37 de ani când a realizat descoperirea pentru care a fost distins cu Premiul Nobel, răsturnând ceea ce era numit „dogma centrală”, care afirma că informația din celule „curge” într-o singură direcție - de la ADN la ARN și apoi la sinteza proteinelor. Dr. Baltimore a arătat că informația poate circula și în sens invers, de la ARN la ADN. Cheia a fost identificarea unei enzime virale, numită transcriptază, care inversa procesul.
Descoperirea făcută în timp ce era profesor și cercetător la prestigioasa Universitate MIT a dus la înțelegerea retrovirusurilor și a altor virusuri, inclusiv HIV, care folosesc această enzimă. Astăzi, terapiile genice bazate pe retrovirusuri dezactivate sunt utilizate pentru a introduce gene sănătoase în ADN-ul pacienților, corectând astfel boli genetice.
Dr. Baltimore a trăit cea mai mare parte a vieții sale științifice sub reflectoare, fiind o figură impunătoare a biologiei moderne. A fost președintele a două universități de prestigiu, Caltech și Universitatea Rockefeller, și un susținător timpuriu al cercetării în domeniul SIDA.
Pe lângă Premiul Nobel, a primit și Medalia Națională pentru Știință a SUA. A fost membru al Academiei Naționale de Științe, membru asociat al Academiei Americane de Arte și Științe, președinte al Asociației Americane pentru Progresul Științei și a publicat peste 600 de articole științifice.
A încetat din viață pe 6 septembrie 2025, la Woods Hole, Massachusetts.
