Talent şi adrenalină pură cu tecuceanul Florin Limbovici - Românii au talent

Talent şi adrenalină pură cu tecuceanul Florin Limbovici - Românii au talent
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Medicul ginecolog Constanţa Cobzariu care a cântat divin „Ave Maria” nu a fost singurul super-talent „made in Tecuci” care a făcut senzaţie în cea de-a doua seară a emisiunii devenite fenomen naţional, „Românii au talent” de la Pro Tv. Florin Limbovici, alpinist utilitar, originar din Tecuci, a dansat pe o chingă, oferind lumii o porţie incredibilă de talent şi adrenalină pură. Tânărul tecucean, născut chiar de Ziua Femeii, pe 8 martie 1977, a ridicat publicul în picioare şi l-a purtat de la extaz la invidie pe cel mai pretenţios membru al juriului, Mihai Petre.

L-a lăsat pe Mihai Petre cu gura căscată

Apariţia nonconformistă a lui Florin Limbovici le-a atras atenţia prezentatorilor Pavel Bartoş şi Smiley asupra tatuajelor şi a frezei. Dar ceea ce a urmat pe scena de la „Românii au talent” a sfidat incredibilul. Cu o nonşalanţă fantastică şi un echilibru nemaipomenit, Florin a dansat pur şi simplu pe o chingă, suspendată în aer. Mihai Petre l-a urmărit pur şi simplu în extaz, în vreme ce publicul explodase deja în aplauze şi urale. „A fost una dintre cele mai mari surprize pe care le-am avut la «Românii au talent» de până acum. M-ai purtat aşa, peste tot, de la bucurie la invidie, pentru că ai un balans fantastic ceea ce îşi doreşte orice dansator din lumea asta. Dar ce faci tu e atât de special încât m-a lăsat cu gura căscată. Ai fost uimitor, fantastic, felicitări din partea mea Bravo!”, i-a spus Mihai Petre care aproape că nu-şi mai găsea cuvintele. A fost curios să afle cum se numeşte ceea ce face. A aflat odată cu publicul că e vorba de Slackline sportul echilibrului şi al concentrării. În momentul de faţă alături de Comunitatea de Slackline din România, Florin lucrează la proiectul necesar obţinerii recunoaşterii oficiale a acestui sport de către Ministerul Tineretului şi Sportului. 

Minunat!

”Faptul că ai ridicat la patrulea jurat în picioare, adică publicul, asta spune foarte multe despre numărul tău. Ai făcut spectacol, mi-ai oferit şi mie emoţie, te felicit. Minunat!”, a mărturisit şi Andra. Andi Moisescu a pus punctul pe „i” şi s-a grăbit să-i dea primul dintre cei trei „Da” care îl duc în etapa următoare: „Ai demonstrat foarte simplu că e important să ai talent, dar şi mai important este să ştii ce să faci cu talentul pe care-l ai”.

Pavel Bartoş, Smiley şi Andi au încercat şi ei fără prea mare succes chinga lui Florin Limbovici, mulţumindu-se într-un final să se legene aşezaţi pe ea.

Tecuceanul s-a calificat în etapa următoare şi, alături de Constanţa Cobzariu are toate şansele, credem noi, să se califice în finală.

Citit 1781 ori Ultima modificare Duminică, 26 Februarie 2012 14:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.