Gălăţeni în prima semifinală a concursului „Românii au talent”

Gălăţeni în prima semifinală a concursului „Românii au talent”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Concursul „Românii au talent”, devenit deja fenomen naţional, îşi va desemna vineri seară, de la 20:30 primii finalişti. Printre cei 12 concurenţi care se vor lupta să uimească juriul şi publicul oferind un spectacol de zile mari, dovedindu-şi talentul lor extraordinar, se numără o tecuceancă, dr. Constanţa Cobzariu, ginecolog la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci şi o trupă de dans din Galaţi, „Keep The Vibe Alive”.

Emoţiile lor sunt uriaşe, pregătirile şi repetiţiile sunt pe măsură, iar gândurile lor se îndreaptă către susţinătorii de acasă. Potrivit Pro TV, dintre cei 12 concurenţi ai Semifinalei, doar trei vor ajunge în marea finală de pe 11 mai. Cei care vor decide sunt atât publicul, cât şi juriul. În urma voturilor telespectatorilor, se va face un top 4 al primilor clasaţi. Doi dintre ei vor merge direct în etapa următoare, iar juriul va alege încă un finalist dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4.

În exclusivitate pentru „Viaţa liberă”, cu sprijinul Pro TV, medicul cu voce de aur şi dansatorii de la „Keep The Vibe Alive” ne-au transmis un mesaj pentru toţi gălăţenii.

„Galaţiul, ca o inimă uriaşă”

Medicul ginecolog Constanta Cobzariu, în vârstă de 56 de ani, a fost una dintre revelaţiile acestui concurs şi a cântat dumnezeieşte „Ave Maria”. Medicul a fumat 30 de ani „Carpaţi” fără filtru şi s-a lăsat de fumat pentru a nu-şi rata şansa la “Românii au talent”. Apariţia la televizor a lui Susan Boyle, câştigătoarea concursului muzical «Britain’s Got Talent» a făcut-o pe doctoriţă să-şi învingă timiditatea şi să arate tuturor ce voce minunată are. „Îmi iubesc foarte mult tecucenii şi sunt mândră de ei. Galaţiul îl simt ca pe o inimă uriaşă, formată din multe, multe inimi mai mici care bat pentru mine. Sunt fericită şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că există asemenea oamenii cum sunt profesioniştii de la Pro Tv şi o asemenea emisiune cum este «Românii au talent» ca să pot bucura lumea cu cântecul meu”, ne-a mărturisit emoţionată, între repetiţii, dr. Cobzariu.

„Galaţi, ne vedem la Foişor!”

Şi tot vineri seară, vom avea parte de energie dezlănţuită în stil electro cu trupa de dans „Keep The Vibe Alive” formată din Andrei Stan, Vlad Caragea şi Alexandru Iulian Iacobescu. Dacă ne gândim şi la faptul că printre cele mai bune rezultate ale trupei „Keep The Vibe Alive” se numără locul patru în lume, după punctaj, la Campionatul Mondial de dans Electro  „VERTIFIGHT” de la Paris, e clar că o să avem parte de un show de zile mari.

Entuziasmaţi, fiecare dintre cei trei componenţi ne-a transmis câte un mesaj pentru gălăţenii care îi susţin de acasă. „Mă mândresc cu faptul că sunt gălăţean şi sunt fericit să particip alături de prietenii mei, la «Românii au talent» singurul loc în care mă pot afirma făcând exact ceea ce ne place!”, ne-a transmis Andrei. „Sunt fericit că am ajuns aici şi sper ca gălăţenii să ne susţină. Şi să se uite la televizor pentru că vom face spectacol. Promitem că dăm o petrecere în Galaţi când ne întoarcem. Ne găsim la Foişor”, ne-a spus Vlad.

„Salutăm Galaţiul din partea noastră! Sunt mândru că am ajuns într-un loc unde nu toţi reuşesc să ajungă, la «Românii au talent». Am reuşit să ajungem în Semifinală, şi asta este extraordinar, şi avem nevoie de susţinerea şi de voturile gălăţenilor pentru a ajunge în Finală”, ne-a mărturisit şi Alexandru-Iulian.

Atât băieţilor de la „Keep The Vibe Alive” cât şi doctoriţei Cobzariu le ţinem pumnii şi le dorim baftă maximă. Să-i vedem în marea Finală!

Vinerea următoare, în cea de-a doua semifinală o să-l vedem pe Florin Limbovici, originar din Tecuci, care practică un spectaculos şi plin de adrenalină sport al echilibrului şi concentrării Slackline.

Citit 1910 ori Ultima modificare Joi, 05 Aprilie 2012 17:32

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.