Dragostea noastră-i dare să ne ducă
unde n-am fost, dar unde chiar ni-i dat
s-ajungem, vrem/nu vrem...numai acolo,
numai aşa ne trecem pe curat
şi ne suim din cale-n calendare,
bătuţi în cuie, condamnaţi la zid,
scrişi cu cerneală roşie sau neagră,
sfinţi straşnici trişti, didactici în sfârşit!
Numai aşa dragostea noastră dare-i...
cum dare-a fost când moartea căprioarei,
s-astâmpere o foame şi o sete,
a coborât şi-a plâns pe îndelete
în trupul celei blânde şi frumoase...
şi-apoi s-a scris şi s-a semnat pe oase:
eu n-am ce câştiga şi n-am ce pierde...
dragostea voastră?...dumnezeu s-o ierte!
