!te rog să-mi laşi acasă icoana mea de seară,
te rog să-mi laşi acolo icoana mea de zi...
fiindcă eu, de mâine, mă duc odinioară,
să uit întotdeauna a fi şi a nu fi!
!miroase a iubire nemernică şi-a ură...
de la acasa noastră eu nu mai plec nicicând,
fiindcă doar acolo mă bate cu măsură
o lună foarte plină şi goală până când...!
!numai icoana mamei acolo mă aşteaptă,
numai icoana tatei cu ochii pân-la cer...
te rog, lasă-le-acasă, îmi trebuie o dreaptă
cărare printre mine şi ce va fi mister!
!te rog, întinde mâna şi vezi că am dreptate,
şi pune două vreascuri pe singurul meu foc,
să pot lua lumină pentru singurătate
când voi avea în spate o moară cu noroc!
!miroase a iubire nemernică şi-a ură...
decât aşa, mai bine binecuvânt la câini,
să se-nţeleagă rostul iertării care fură
păcatul...şi se spală cu el, frumos, pe mâini!
!mama e-aceeaşi mamă: a mea, a ta, a noastră...
şi tata e acelaşi...spun: tatăl nostru sfânt...
icoane pe câmpie, icoane la fereastră...
şi noi cu moara-n spate: noroc bătut de vânt!