România made in Bruxelles

România made in Bruxelles
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„It’s your choice!”, „A vous de choisir!”, „Aan jou de keus!”, adică, pe româneşte, „Tu decizi!”. Acesta este mesajul cu care te întâmpină, încă de la intrare, Parlamentul European de la Bruxelles.

Panourile care anunţă alegerile din 7 iunie sunt postate sus, chiar pe uriaşa clădire, şi n-ai cum să le ratezi nici din avion. Ei bine, da, Parlamentul European e în campanie electorală, dar treaba asta nu seamănă deloc cu propaganda şi olimpiada de promisiuni de pe la noi.

Până la ore mici

De la asistenţii eurodeputaţilor am aflat că aleşii UE dau zor ca să termine proiectele pe care le-au început în mandat. Altfel ce rost ar mai fi avut să pornească o iniţiativă dacă o lasă moştenire altora?

Lucrările şi activităţile se ţin lanţ şi până la ora 2,00-3,00 noaptea, chit că programul reîncepe în aceeaşi zi de la ora 9,00. Se mai întâmplă să mai întâlneşti prin PE asistenţi sau europarlamentari cu cearcăne până la genunchi, dar cu zâmbetul larg pe faţă. Pentru că zâmbetul şi calmul intră în fişa obligatorie a postului!

Hai cu avionul, sus!

Potop de vizitatori în Parlamentul European. Şepcuţe şi tricouri roşii PES, inscripţii albastre PPE, veste galben-liberale, înghesuială maximă. Cine vede cozile de grupuri de invitaţi de la intrarea în PE ar crede că se dă ceva. Nu se dă nimic, la propriu.

Dar participarea la votul european este încurajată pe toate căile, inclusiv prin oferirea de pixuri, insigne şi broşuri despre alegerile din 7 iunie. Vizitatorii au ocazia să pătrundă în culisele PE, dar şi să asiste la momentele în care se iau decizii importante pentru soarta întregii Uniuni.

Avioanele Bruxelles-Bucureşti sunt pline şi fiecare turist poate fi recunoscut după însemnele sacoşei pe care o poartă. A fost la Bruxelles invitat de eurodeputaţii PD-L, PNL sau PSD.

România mea, România lor

În Parlamentul European am regăsit România în două locuri. Într-o expoziţie dedicată Dunării şi într-o alta, de icoane.

Am primit şi broşuri şi pliante de prezentare ale României care instantaneu m-au făcut să fiu mândră de locul din care vin. Nu e vorba de patriotism ieftin, ci de România care mi-a fost prezentată. România cu şapte comori incluse în patrimoniul UNESCO, România care te invită să vezi paradisul de păsări şi stuf din Delta Dunării, Sighişoara medievală, albastrul de Voroneţ ori Maramureşul istoric.

Nu se spunea însă pe nicăieri că drumurile româneşti sunt foarte proaste şi mizere, că preţurile sunt inutil de mari, iar condiţiile de cazare umilitoare, şi că vizitatorii riscă să leşine de oboseală şi efort încercând să ajungă la destinaţie. România lor din PE nu prea semăna cu România mea.

Acum un an

Brian Simpson e un parlamentar european din Marea Britanie. A fost până acum de două ori în Galaţi şi de fiecare dată a rămas în memoria colectivă cu niscai vorbe de duh.

Prima dată când a călcat pe meleagurile noastre, a mărturisit că a fost şocat văzând o vacă pe linia de cale ferată. A pus-o însă „pe seama culturii locale”. Un an mai târziu a spus că „Tulcea fără aeroport este ca un pub fără bere”.

Din 1989, neîntrerupt e membru UE şi nu are nicio emoţie la alegerile din iunie. Laburistul este al doilea pe listele de candidaţi britanici. Şi dacă la noi bătălia peştelui, pardon, a listelor a durat până mai ieri, Brian Simpson ştie de acum un an, când au fost stabilite listele, de locul secund pe care îl va ocupa. Oare cât mai avem până s-ajungem la o aşa organizare?

Citit 653 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.