Secretele bucătăriei din deşertul Gobi

Secretele bucătăriei din deşertul Gobi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Având o reputaţie proastă, din cauza numărului extrem de mic de ingrediente folosite, bucătăria mongolă este unitară însă, în ciuda teritoriului imens al ţării. Este extrem de bogată în proteine şi în grăsimi. Dacă sunteţi vegetarian şi călătoriţi în Mongolia, nu aveţi mari şanse de a găsi o dietă potrivită peste tot, ci doar în capitala ţării, Ulan Bator. Nefiind cunoscută pe plan internaţional, bucătăria mongolă nu poate fi încercată decât pe teritoriul acestei ţări.

 

Ingredientele de bază

Lactatele – reprezintă principala sursă de alimentaţie, laptele fiind obţinut de la oi, capre, vite, cămile sau de la iaci; în cele mai multe cazuri laptele se consumă fermentat;

Carnea – mongolii, în special populaţia care locuieşte în preerie, sunt dependenţi de carnea de animale şi de grăsimile obţinute de la aceste animale; deşi este nesănătoasă, grăsimea animală îi ajută pe mongoli să treacă peste iernile grele; carnea de miel şi de oaie, de capră, de vită sau de iac (animal specific zonei deşertului Gobi) este consumată regulat.

Feluri renumite de mancare

Buuz – este felul naţional şi reprezintă colţunaşi umpluţi cu carne tocată de miel, oaie sau de iac, şi făcuţi apoi la aburi; carnea este condimentată cu ceapă, usturoi şi sare; se mănancă doar cu mâna;

Khuushuur – este similar cu buuz-ul, însă colţunaşii umpluţi cu carne tocată sunt prăjiţi în ulei sau în grăsime animală, în loc să fie făcuţi la aburi;

Borts – este o specialitate pe bază de carne uscată; carnea proaspătă se taie în fâşii lungi de 5-7 centimetri şi se întinde pe sârme sau pe sfori la uscat, unde se lasă aproximativ o lună; la final dimensiunea se reduce foarte mult însă în acest fel mongolii îşi conservă carnea pentru mai multe luni sau chiar ani;

Guriltai Shul – este supa cea mai cunoscută a Mongoliei, pe bază de legume, carne, toate tăiate mărunt, şi tăieţei prăjiţi; tot acest amestec se fierbe în apă;

Boortsog – este cel mai cunoscut desert mongol, reprezentând, la prima vedere, o gogoaşă prăjită în ulei; diferenţa este ca această gogoaşă mongolă este mai tare, având consistenţa unui biscuite; se servesc alături de zahăr, unt sau miere.

Băuturile bucătăriei mongole

Şi băuturile mongolilor au la bază tot produsele obţinute de la animale.

Airagul este cea mai cunoscută şi este o băutură pe bază de lapte fermentat de iapă.

Nermalik este o băutură alcoolică asemănătoare cu vodka şi este obţinută din iaurt.

Ca băutură caldă, mongolii consumă regulat ceaiul cu lapte (Suutei Tsai), care este făcut din apă, lapte proaspăt şi frunze uscate de ceai, toate fiind fierte în acelaşi timp.

Inedit despre bucătăria mongolă

Unii dintre mongolii care se mută cu animalele din loc în loc, îşi amenajează tradiţionalele corturi, yurt-uri, ca restaurante mobile. Sub denumirea de “Guanz”, aceste yurt-uri prepară pentru client în principal mâncare la wok (tigaia concavă mai cunoscută în bucătăria chinezească).

O confuzie gravă se face între denumirea “Mongolian Barbecue”, care este un important lanţ internaţional de restaurante care prepară carne pe plită încinsă în faţa clienţilor, şi bucătăria tradiţională mongolă. Practic, singura legătură este legată de carne, însă mongolii preferă pietrele încinse la foc mare pentru coacerea cărnii, decât plita încinsă.

Şi mongolii mănâncă doar cu ajutorul beţigaşelor, cu excepţia felurilor amintite care se pot consuma cu ajutorul mâinilor.

Reţetă tradiţională:

Vită mongoleză

Ingrediente:

-1 kg de carne macră de vită

Marinata

-1 ou

-1 praf de sare

-1 linguriţă de ulei de susan

-1 lingură de amidon

Legume:

-4 cepe verzi, tăiate în diagonală

-1 cană de porumb

-1 căţel de usturoi, mărunţit

Sos:

-3 linguri de sos hoisin

-2 linguri de apă

-1 lingură de sos de soia negru

-2 linguriţe de oţet din orez

-1/4 linguriţă de pasta de chili

Altele:

-1 linguriţă de zahăr

-1 cană de ulei (pentru prăjit)

Mod de preparare:

Se taie carnea, pe lângă fibre, în fâşii subţiri. Se adaugă ingredientele pentru marinată şi se lasă la marinat pentru 30 de minute. Se pregătesc legumele şi se începe cu ceapa verde, care se taie pe diagonală în bucăţi de 1 inch, apoi se curăţă şi se mărunţeşte usturoiul şi se scurge porumbul, care în prealabil a fost spălat cu apă călduţă. Separat se amestecă ingredientele pentru sos şi se păstrează deoparte. Când carnea de vită este gata, se încinge 1 cană de ulei într-o tigaie wok, iar când aceasta este gata, se prăjeşte carnea până când îşi schimbă culoarea. Apoi, se clăteşte tigaia şi se încing 2 linguriţe de ulei, în care este aruncat usturoiul, puţin mai târziu şi porumbul. Se adaugă şi ceapa verde, iar când aceasta este gata se adaugă şi sosul în mijlocul legumelor şi se amestecă până când începe să se îngroaşe. Se adaugă şi zahărul, apoi şi carnea de vită, care se combină cu celelalte ingrediente. Se serveşte caldă.

Citit 3837 ori Ultima modificare Vineri, 13 Decembrie 2013 17:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.