Mexicul este o ţară imensă, cu o mare diversitate de relief, climă şi resurse. Aceşti factori au dus la o mare varietate de stiluri de gătit în interiorul aceleiaşi ţări. Spaniolii au avut un impact decisiv asupra bucătăriei regiunilor în care au fost prezenţi. Totuşi, multe zone au rămas izolate şi au continuat să se hrănească exact ca pe timpul strămoşilor. Chiar şi astăzi, când circulaţia informaţiei şi a mărfurilor tinde să omogenizeze tot teritoriul, există enclave unde contactul cu lumea exterioară este limitat şi unde se găteşte ca pe timpul aztecilor. Bucătăria mexicană este una dintre cele 10-15 bucătării importante ale lumii. Bogăţia de ingrediente, influenţele culturale numeroase suferite de-a lungul istoriei şi diversitatea bucătăriilor regionale îi dau un character. Având una din cele mai mari longevităţi şi tradiţii culinare, bucătăria mexicană a intrat în patrimoniul UNESCO.
Istoric
Colonizarea spaniolă a declanşat un boom în gastronomie. Din 1520 în Mexic au apărut, treptat, o sumedenie de noi materii prime pentru bucătărie. Mai ales în ceea ce priveşte carnea. Au fost aduse vite, oi, capre, porci, dar şi găinile europene, un înlocuitor perfect pentru mult mai rarul şi scumpul curcan. Au adus şi alte condimente, uleiul de măsline, coriandrul. Tot spaniolii au introdus în meniuri grâul, ovăzul, dar şi orezul, care este acum al doilea ingredient de bază în bucătăria mexicană. Însă evoluţia gastronomiei mexicane nu s-a oprit aici. Ca un burete, mexicanii au asimilat preparate provenind din toate colţurile lumii, continuând tradiţia fusion. Spre exemplu, mari consumatori de peşte încă din vremea culturii maya, mexicanii servesc cunoscutul sushi japonez însoţit de sosuri pe bază de mango sau mandarine, dar şi de un sos de soia în care se adaugă chili sau alte condimente tradiţionale.
Ingredientul principal
Până la apariţia spaniolilor, în spaţiul actualului Mexic ingredientele de bază ale bucătăriei erau porumbul şi fasolea. În primul rând porumbul, care era consumat fie crud, fie copt, fie ca o componentă a celor mai multe feluri de mâncare. Însă principala lui utilizare a fost şi este în producerea „masa”, aluatul din care se prepara tortillas, gorditas, tamales şi tot mai căutaţii nachos. Alături de porumb şi fasole, în meniurile precolumbiene se mai găseau tomatele, cartoful dulce, alunele, avocado, guava, papaya, ananasul şi diferite ciuperci. Mai dădeai şi de puţină proteină animală, acoperită însă numai de peşte şi curcan, dacă e să ne raportăm la carnea aşa-zis convenţională. Pentru că, dacă ne referim la preparatele exotice, aşa numita „comida prehispanica”, şi astăzi putem găsi fripturi de iguana, frigărui de şarpe cu clopoţei sau, în sud, tocăniţă de maimuţă păianjen. În schimb, la condimente, aztecii stăteau extrem de bine. Există evident piperul, în toate formele lui de manifestare, însă nu acestă era la putere. Baza o reprezentau oregano, uşor diferit de cel mediteraneean, cumin şi, evident, pudra de chili. Ceapa şi usturoiul nu lipseau, fiind folosite pentru aromatizarea celor mai multe dintre preparate. Iar de ardeii iuţi, ce să mai vorbim, Mexic fiind în continuare ţara cu cele mai multe sortimente din lume.
Simplitate populară
Bucătăria mexicană are puţine de-a face cu mâncărurile care se servesc în restaurantele mexicane din afara ţării. Pentru mulţi turişti, prima experienţă în ce priveşte adevărata mâncare mexicană este o mare surpriză – nu există chelneri cu pălării largi, margaritas cu diverse arome sau nachos cu brânză în meniu. Mâncarea mexicană autentică este proaspătă, simplă, adesea produsă cu ingrediente locale şi, cel mai probabil, mama cuiva va fi maestru de ceremonii în bucătărie.
CITEŞTE ŞI: Bucătăria jamaicană - tradiţie şi inovaţie
