“Cel mai bun vin alb e grasa de Cotnari şi roşu - pinot noir de Murfatlar”… Pentru circuitul turistic “amintiri din epoca de aur” vă rog să părăsiţi această pagină.
Hypermarketul este un loc de unde poţi cumpăra vinuri de consum imediat. Daca ţi-ai făcut pivniţă şi vrei s-o populezi pentru posteritate, nu cumpăra vinuri de acolo, decât dacă biblioteca ta e o butaforie din carton colorat.
Dacă costă mai mult de 40 de lei (10 euro), nu-l cumpăra din hypermarket. Decât dacă l-ai mai cumpărat/băut şi a fost ok. Rişti un vin oxidat, îmbătrânit, copt.
Magazinul specializat e soluţia pentru problema amintită la punctul unu. Notă: aş evita magazinele de producător, decât dacă ştiţi exact ce doriţi. Dacă nu ştiţi, alegeţi unul unde sunt mai multe etichete. În majoritatea cazurilor, veţi fi surprinşi de cunoştinţele vânzătorului. Nu de pomană îi spune “magazin specializat”.
Dacă tot vrei să cumperi ceva din Carrefour, Real etc, ţine minte: ia-le cât mai tinere! De exemplu în 2014 caută albe din 2013 şi roşii nu mai vechi de 2011. Nu te agăţa de clişeul “cu cât mai vechi cu atât mai bun”. Nu se aplică la vinuri de 20 de lei, ba chiar aş zice că nu se aplică la 90 la sută din vinurile sub 20 de euro. Dacă ştii unul sub această sumă, înseamnă că ai dat peste un chilipir.
Dacă eşti din soiul care îşi abandonează jumătatea în faţa raftului de vinuri şi nu te poţi hotărî ce să iei, am un sfat preţios: când nu-ţi face nimic cu ochiul, cumpără un spumant! Măcar aşa va aprecia şi altcineva (cât de cât) paguba inutilă de a cumpăra vinuri, când petul de strămoşesc se învecheşte pe balcon.
Dacă eşti pasionat încearcă să cumperi vinurile mai de doamne-ajută, pe care ţi le doreşti, direct de la cramă. Numai pe Buzău-Ploieşti, cu scurte ieşiri de pe naţional, poţi sa-ţi faci o colecţie frumoasă. Dar atenţie, mă refer la crame adevărate, nu la vinul lui nea' Ionel din Valea Călugărească - 5 lei litrul, la pet.
Dacă îţi plac vinurile străine atunci să te ajute sfântul Google.
Tot despre străine: nu cumpăraţi Bordeaux, Burgundia, Rioja şi alte apelaţii cu nume celebre la preţuri mici. Credeţi-mă, sunt mai rele decât vinul de Vrancea la acelaşi preţ.
Dacă nu eşti atât de pasionat, sau dacă respectiva cramă este în afara ariei de acoperire, atunci vei fi surprins ce poţi face cu un mail. Sau două. Sau cu un telefon. Toţi producătorii au distribuitori în zona ta. Sau chiar propriii oameni de vânzări. Dacă nu îţi pot furniza chiar ei vinul pe care ţi-l doreşti, mai mult ca sigur îţi vor indica de unde să-l iei.
Uită-te la sticlă: dacă eticheta arată ca acelea de pe vremea lui Ceauşescu, e o posibilitate mare ca şi vinul sa fie tot ca acela de atunci - adică prost. Faptul că producătorul are etichete moderne şi făţoase poate fi o indicaţie a faptului că investeşte în propriul produs. Nu e o regulă sută la sută eficientă, dar dă de gândit.
La restaurant: dacă e cu ştaif şi posedă sommelier, lăsaţi-l pe acesta să-şi facă meseria. Nu ezitaţi însă să refuzaţi vinul sau să nu mai comandaţi altă sticlă dacă nu v-a plăcut. Dacă locul unde sunteţi este restaurant/pizzerie/sală de jocuri, puteţi să chinuiţi ospătarul! Dacă e o fată ingénuă, cu trei săptămâni vechime în branşă - cu atât mai mult - e cazul să ia contact cu realitatea!
Uitaţi-vă la pahare! Dacă sunt din acelea turceşti, la 6-9 lei setul de şase, eu zic să nu comandaţi vin. La aşa pahare, aşa vin şi aşa respect pentru consumator!
Conform zgârceniei cârciumarului roman, pe meniul de vinuri va apărea doar numele, nu şi anul vinului (ca să nu tipărească o pagină nouă în fiecare an, vă daţi seama ce economie!). În acest caz, nu ezitaţi să întrebaţi ospătarul. În 99 la sută din cazuri n-o să ştie, aşa că va trebui să întrebe barmanul. În 80 la sută din cazuri, nici barmanul nu ştie anul. Nu ezitaţi însă - dacă aţi început “să faceţi figuri” daţi dovadă de integritate şi ţineţi-o tot asa!
