Concurs de pescuit „Cupa Familia” în cadrul Festivalului „Fir Întins”

Concurs de pescuit „Cupa Familia” în cadrul Festivalului „Fir Întins”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sâmbătă, 16 august 2014, în cadrul Festivalului “Fir Întins”, organizat de Primăria Galaţi cu fonduri europene, va avea loc, pe Faleza Inferioară, între orele 7,00 – 12,00, concursul de pescuit pentru adulţi şi copii „Cupa Familia”.

Competiţia se adresează echipelor formate din trei persoane: concurentul principal, deţinător al permisului de pescuit recreativ sportiv, şi alte două persoane membre ale familiei acestuia. Regula este că se va pescui cu maximum două lansete sau undiţe de persoană şi se va puncta orice tip de peşte mai mare de 0,2 kg. Premiile, incluse în regulamentul de concurs dat publicităţii de Primărie sunt cât se poate de generoase: Locul 1 – cupă, diplomă şi un premiu în valoare de 400 de euro, Locul 2 – cupă, diplomă şi un premiu în valoare de 300 de euro, Locul 3 – cupă, diplomă şi un premiu în valoare de 200 de euro şi un Premiul Special pentru „Cea mai mare captură” - diplomă, medalie şi o sută de euro. Toţi participanţii vor primi diplome şi medalii. Primăria invită cetăţenii interesaţi să se înscrie la concursul de pescuit, completând o fişă de înscriere la Registratura din strada Fraternităţii nr.1, până pe 13 august 2014, ora 16,00. Fişa de înscriere va fi însoţită, în mod obligatoriu, de copia permisului de pescuit. Doar 40 de echipe vor participa la concurs, în ordinea înscrierii.

Citit 1905 ori Ultima modificare Duminică, 10 August 2014 21:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.