Când îi spui unui român normal că vinul pe care tocmai i-l torni în pahar costă 100 de lei, nu vei face decât să-i citeşti, iniţial, în ochi neîncrederea şi, ulterior, dezamăgirea. “Asta-i tot?” Păi, cam asta-i. Vinul scump nu-ţi calcă cămăşile, nu-ţi face masaj, nu ţine de foame, nu-ţi plăteşte cablul etc. E doar vin.
Se pune întrebarea de ce ai da atâţia bani pe o sticlă de vin românesc? Ei, bine, oricât m-aş strădui să găsesc calităţi intrinseci lichidului, totuşi, parcă, chiar şi pentru mine e greu de răspuns, cu toate că o variantă ar fi: deoarece îi ai! Apoi, cine plăteşte peste 100 de lei pe o sticlă de Cuvee Uberland 2006, produs de cramele Recaş, presupunând că-l mai găseşte undeva, nu o face din nevoie. Un om raţional, un om care nu câştigă suficient încât o sticlă de vin de 25 de euro să fie un capriciu oarecare, nu va cumpăra Cuvee Uberland. La preţul ăsta, îşi poate cumpăra 20 de peturi de bere!
Cum ar fi...
Să presupunem, dragă omule imaginar, că cineva îţi face cadou o astfel de sticlă. Nu ştiu cine, vreo rudă bogată, vreun contribuabil pe care l-ai ajutat cu “o treabă”, în fine. Ce faci cu ea? O pui în barul din bibliotecă. Aşa-i? Şi, poate, după multe luni şi ani, în care vei aştepta momentul şi oamenii potriviţi pe care să-i impresionezi, te hotărăşti să o deschizi. Aşa, îţi aduci tirbuşonul, unchiul Costică va exclama “vai, dar cu ce ne onorezi, dom’le! Ia uite, specialităţi!”, deschizi sticla, laşi dopul pe masă, unchiul Costică se uită la dop şi zice “ăsta nu-i din plută, dom’le! E o imitaţie de plută, cred că are cauciuc pe dinăuntru, nu vezi ce… dens este?!”.
CITEŞTE ŞI: Micul ghid al consumatorului de vin - ediţia de vacanţă
Dacă ai şti, ai putea să-i explici că tocmai ăsta e un adevărat dop de plută portughez, din lemn de Madagascar, şi nu dopul de Premiat, care se dezintegrează la deschidere. Apoi, fără să te gândeşti dacă temperatura de servire e corectă, torni în pahare. Unchiul Costică ia paharul, gustă, face o grimasă, se uită la ceilalţi meseni, apoi la tine, şi dă sentinţa: “auzi, eu zic că molanul nostru de la ţară e de o sută de ori mai bun. Ia vezi, nu mai ai un pic pe balcon?”. Şi tu eşti purtat de frustrare prin toate neajunsurile vieţii, te uiţi la mobila optzecistă, la carpeta cu Răpirea din Serai, te gândeşti “fir-aţi ai dracu' de îmbogăţiţi, nici zeama voastră nu-i bună”.
Păi, nu-i bună, pentru că un astfel de vin nu se bea imediat după deschidere, îi trebuie ore de contact cu aerul ca să devină expresiv, îţi trebuie chiar şi o carafă de decantare. Poate crezi că-s mofturi, dar crede-mă pe cuvânt că nu-s. L-am gustat imediat după deschidere şi nasul era rezervat, gustul închis, cu aromă ascuţită, aproape chimică. După câteva ore a început să-şi arate măsura şi chiar, aş spune, abia a doua zi s-a exprimat pe deplin.
“Bun, şi după părerea ta, cum este?”
Este un “vin evoluat”, de mare fineţe, cupaj de Merlot 85 la sută, Cabernet Sauvignon 10 la sută şi Fetească neagră 5 la sută. Vin roşu sec, ca să fie clar. Mirosul nu te izbeşte, trebuie să te chinui un pic cu el, ca să treci peste mirosul de… struguri (o raritate!) şi să simţi fructele roşii de pădure şi un uşor iz de pielărie. Te atacă cu moderaţie, îţi cuprinde toată gura cu catifelarea sa, semn al unei complete fermentaţii malolactice, o evoluţie zemoasă de vişină, o contradictorie impresie de ciupercă, cacao, un uşor iz de vanilie. Finalul e condimentat, cu lungi indicaţii de piper, dar balansate de note dulci de dulceaţă de vişine. Am gustat mai complexe, dar nu aici stă punctul forte al acestui vin, ci în delicateţea, amabilitatea şi fineţea lui. Vinul se schimbă în pahar, dacă în prima zi i-aş fi reproşat alcoolul nu prea bine integrat, citibil in postgust, a doua zi - acest defect a dispărut fără urmă.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
Detalii tehnice
Un vin pentru cunoscători
- medalie de aur la Bruxelles 2008, argint la Mundus Vini 2008 şi bronz la Wine Challenge 2009;
- sticla a fost primită “courtesy of” Cramele Recaş (ca să nu fie discuţii!);
- ciudată efigia de pe etichetă! (cum îmi atrăgea atenţia cineva: masonerii, chestii, trestii);
- Uberland e denumirea originală a localităţii Giarmata Vii din judeţul Timiş;
- vinul e baricat 14 luni în stejar transilvănean, este nefiltrat, în schimb fiind cleit cu albuş de ouă proaspete (zice catalogul);
- e un vin single vineyard - Dealul Ţiganului;
- 90 de puncte şi e indubitabil unul dintre cele mai bune vinuri româneşti.
Ştiu, ai tot auzit de chestia cu “ăsta-i un vin pentru cunoscători”, dar îţi spun, fără a fi vreun mare cunoscător eu însumi, ci doar un tip care a gustat destule, bune, rele, ieftine sau ceva mai scumpe, că vorba asta are un sens. Trebuie să ai, cum spun englezii, “acquired taste” - un gust dobândit, calit cu multe eşecuri, dar şi întâlniri epocale. Apoi, trebuie să fii pasionat. Altfel, nu vei găsi sensul şi motivul pentru care să cheltuieşti atâţia bani şi, corespunzător, nu vei înţelege gustul. Poţi să te superi, e constituţional, dar cam aşa stă treaba. Ah, şi apropo, un sfat de final, pierdut în atâta condescendenţă: nu mai strica orzul pe gâşte şi vinul bun pe unchiu’ Costică!
