Ted Bundy - nicidecum cel mai „prolific” criminal din istorie, nici măcar cel mai înspăimântător, a reuşit să stârnească un val de ură nemaiîntâlnit în rândul americanilor, deoarece cazul său a avut parte de o mediatizare uriaşă. Procesul lui a fost primul din istoria Statelor Unite care a fost televizat, iar ura pe care le-a stârnit-o conaţionalilor săi a fost atât de mare, încât moartea sa a fost sărbătorită cu artificii.
Traume din copilărie
Theodore Robert Cowell s-a născut la data de 24 noiembrie 1946, într-un centru destinat mamelor necăsătorite din Burlington, Vermont. Nu se ştie cu precizie cine i-a fost tatăl, dar există o ipoteză şocantă. În cartea "The Only Living Witness, The True Story of Serial Sex Killer Ted Bundy", Hugh Aynesworth şi Stephen Michaud afirmă că o parte dintre membrii familiei îl suspectau chiar pe Samuel Cowell, tatăl mamei sale, Eleanor, pe care îl considerau un adevărat tiran.
CITEŞTE ŞI: Scenariu SUMBRU/ Cum cred meteorologii că va evolua clima Terrei
Bunicii lui Theodore le-au spus cunoscuţilor şi lui însuşi că ei sunt părinţii lui şi că Eleanor este, de fapt, sora sa mai mare. Ted a trăit cu această convingere toată perioada copilăriei. Eleanor l-a luat pe micul Theodore cu ea în momentul în care a decis să se mute în Tacoma, Washington. Aici, s-a căsătorit cu John Bundy, care l-a adoptat pe Ted şi i-a dat numele său de familie.
Instinctul de a ucide
Numărul persoanelor pe care Ted Bundy a mărturisit că le-ar fi omorât este de 30, însă în raza oraşelor în care au fost săvârşite aceste omoruri s-au înregistrat multe alte crime al căror autor a rămas necunoscut. Lesne de înţeles, bănuiala în toate aceste cazuri planează asupra sa, astfel că numărul total de victime ar putea depăşi 100. Condamnarea sa la închisoare a venit abia la jumătatea lui 1976.
Evadări din puşcărie
Tentativele sale de evadare au fost nenumărate. Pe 30 decembrie 1977, Ted Bundy reuşeşte să scape pentru a doua oară din închisoare. De această dată, totul a fost atât de bine calculat şi disimulat, încât evadarea sa a fost observată de paznici abia a doua zi, când Bundy era deja la 1.500 de kilometri distanţă. Într-un final, criminalul a fost arestat, la jumătatea lunii februarie.
Tiparul crimelor
Toate crimele pe care le-a săvârşit Ted Bundy au avut ca victime fete sau femei tinere. Acesta le lovea în mod repetat cu obiecte contondente sau le strangula până când rămâneau fără suflare. Majoritatea crimelor sale au urmat două tipare. Primul şi cel mai des folosit era cel în care Bundy intra în casele femeilor în timp ce ele dormeau. Totuşi, Bundy nu se sfia nici să le abordeze şi să le atragă în maşina sa, profitând de faptul că avea un aspect plăcut şi era un tip carismatic.
Maşina lui Ted Bundy, exponat de muzeu
După ce îşi omora victimele, acesta le abuza sexual şi le transporta într-un loc cât mai îndepărtat de locul faptei. De cele mai multe ori, Bundy se întorcea în locul în care a ascuns cadavrele, pentru a săvârşi acte de necrofilie.
Condamnarea la moarte
Judecarea sa a început în 1979 şi s-a derulat pe parcursul a trei procese. În fiecare dintre acestea, a fost condamnat la moarte prin electrocutare. Abia zece ani mai târziu, în data de 24 ianuarie 1989, Ted Bundy a fost executat pe scaunul electric. Vestea că a încetat din viaţă a stârnit o adevărată sărbătoare în rândul oamenilor care aşteptau în faţa închisorii.
CITEŞTE ŞI: ORAŞUL unde oamenii trăiesc ÎN CIMITIR