Campania VL "Profesioniştii"/ Monica Măciuceanu, profesoara de staruri

Campania VL "Profesioniştii"/ Monica Măciuceanu, profesoara de staruri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ioana Bulgaru - finalistă în sezonul trecut la „Next Star”, Bianca Dan - succes în finala de popularitate a „Next Star”, Andreea Mihai - spectacol pe scena „Next Star” şi Diana Movilă - finalistă, săptămâna viitoare, la „Next Star” şi, desigur, Bianca Gîrmacea, semifinalistă la KidSing. "Vinovată" de performanţa acestor mici artiste pe care le-am putut vedea la televizor este Monica Măciuceanu, care, din profesoară de canto, a devenit profesoară de staruri în devenire.

Profesor, solist, artist, dar mai ales copil

Aşa se prezintă, cu umor, Monica Măciuceanu: „Îmi place mult să fiu copil şi de aceea mă împac aşa de bine cu ei, mi-s foarte dragi şi încă mă visez copil”. Asemenea elevilor ei de azi, a început să cânte pe scenă la patru ani. Până atunci, cânta şi dansa prin casă, folosind pe post de microfon tot ce-i pica în mână. La patru ani a început lecţii de pian, iar la şase ani era deja elevă la Liceul de Artă. A făcut canto clasic, dar mereu şi-a dorit să cânte pop. A urmat apoi Conservatorul şi, între timp, a participat la zeci de festivaluri şi concursuri muzicale. Iar de restul, mult teatru!

Restaurantul, cea mai bună şcoală

Monica Măciuceanu a cântat la Teatrul Muzical, nu doar cu vocea, ci şi la clape. Dar adevărata experienţă a deprins-o ca artist la restaurant. „Jazz m-a învăţat să cânt Mihai Tonu. Şi tot el m-a învăţat să bat la tobe. Am cântat în Galaţi, pe Litoral, am avut un contract în Turcia timp de şase luni, am fost în turnee în Germania, Elveţia şi Italia cu nume mari - Doru Octavian Dumitru, Sofia Vicoveanca, Oana Sârbu. Am cântat în Iugoslavia până a început războiul. Asta a însemnat experienţă pe scenă. Până de curând, am cântat doar cu bandul, pentru că negativul nu are suflet”, spune artista.

Citeşte şi: VIDEO/ Bianca şi Irina, în FINALA de popularitate la "Next Star"! Maria Cârneci a venit pentru ele la Galaţi

A început să predea canto dintr-o joacă. O nepoţică urma cursuri de canto şi a venit să-i arate ce învăţase. „Mi se părea atât de defectuos modul în care cântă, că am zis să o învăţ un pic. Am predat câteva luni la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde nu aveam decât o sală goală cu un pian, apoi am venit la Centrul Cultural, unde am predat patru ani. Am făcut foarte multă performanţă cu bani foarte puţini, dar cu muncă şi voluntariat la greu!”, mărturiseşte profesoara.

De la Grupul Voces la VoceSchool

La Centrul Cultural s-a înfiripat ideea unui grup. O provocare dificilă! Şi aşa a ajuns, în 2012, la Festivalul la Mamaia Copiilor, cu cei şase copii care formau Grupul Voces. „Mă aşteptam să iau premiu, dar nu Premiul I. A fost cea mai mare satisfacţie a vieţii mele în acel moment! Plângeam cu toţi copiii lângă mine. Atunci m-am şi gândit ce să fac pentru anul viitor: "Ţara Muzicii" - moment superb bazat pe cearta dintre clasic şi modern. Am găsit un om cu suflet foarte mare care a acceptat provocarea, Eugen Dan Drăgoi. Primăria Galaţi ne-a ajutat cu bani pentru deplasare şi, anul următor, 2013, Grupul Voces a luat Marele Trofeu la Mamaia Copiilor. O mare satisfacţie profesională, pentru că se lucrează extraordinar de greu cu un grup de copii”, spune Monica Măciuceanu.

Anul acesta a părăsit Centrul Cultural pentru propria şcoală de muzică şi dans, VoceSchool. "Pentru mine, Voces a reprezentat începutul şi am vrut să-l păstrez ca pe ceva drag inimii mele, făcut cu munca şi ambiţia mea. Chiar dacă peste un an, doi, trei, Voces nu va mai exista ca grup, el va rămâne în numele şcolii", mărturiseşte dăscăliţa.

Marea provocare pe care şi-a asumat-o acum este să meargă la Sanremo Junior, cu un spectacol de musical, şi să vină de acolo cu trofeul. Dar costurile unei asemenea deplasări cu 18 copii şi o echipă de profesionişti sunt foarte mari. Aşa că provocarea cea mai mare nu e artistică, ci, din păcate, financiară…

Trebuie să rămână pe scenă!

"Ţinteşte luna! Chiar dacă n-o nimereşti, ajungi printre stele”, acesta este mottoul Monicăi Măciuceanu, pe care îl spune fiecărui elev. Fiecare este unic, şi în fiecare caută acel ceva numai al lui. „Eu nu vreau să creez copii la indigo - acelaşi stil, aceeaşi personalitate. Încerc să scot acel ceva din fiecare copil, să-l personalizez. Şi găsesc ceva deosebit la fiecare: o dulceaţă în voce, un timbru special, o carismă. Îi învăţ să aibă atitudine, că degeaba cântă impecabil dacă stă ca stâlpul de telegraf. Fiecare piesă e o poveste pe care trebuie să o joace, asemenea unui personaj. Copiii cresc frumos, pentru că arta îi face frumoşi, pentru viaţă, în primul rând. Chiar dacă nu fac o carieră din muzică, învaţă să interacţioneze, să fie fairplay, să-şi controleze emoţiile, să aibă încredere în propriile forţe”, spune Monica Măciuceanu.

Într-un showbiz în care artistele mai mult se dezbracă decât cântă, am întrebat-o ce şanse au copiii de azi să ajungă mâine vedete. „Eu consider că aceşti copii, care sunt azi pe scenă, trebuie să rămână acolo. E adevărat, însă, industria muzicală e cu două feţe. Poate însă, la un moment dat, cineva cu bani, cu o casă de producţie, va spune: «De ce nu?» şi va investi în ei”, spune profesoara.

Mamă, soţie şi... bunică

La 48 de ani, Monica Măciuceanu este deja bunică - are un nepoţel de patru luni dăruit de fiica cea mare, care are 28 de ani, dar şi o fiică de 12 ani, talentată. Nu la muzică, ci la pictură - este elevă la Liceul de Artă şi la handbal - joacă în echipa United. Cât despre capul familiei Măciuceanu, el nu cântă, dar este un excelent critic muzical şi susţinător în tot ceea ce fac artiştii casei.

Citit 2600 ori Ultima modificare Luni, 15 Decembrie 2014 10:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.