Tradiţii culinare britanice/ SECRETELE unei bucătării multiculturale

Tradiţii culinare britanice/ SECRETELE unei bucătării multiculturale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bucătăria britanică a fost întotdeauna multiculturală, un amestec de stiluri eclectice. În antichitate a fost influenţată de către romani, iar în Evul Mediu de către francezi. Tradiţiile culinare britanice au fost influenţate de istorie şi s-au format pe parcursul acesteia.

Când normanzii vorbitori de limba franceză au invadat Marea Britanie au adus cu ei condimente precum: scorţişoară, şofran, nucşoară, piper şi ghimbir. Zahărul a apărut în Anglia tot în acea perioadă şi era foarte greu de găsit şi extrem de scump. Înainte ca trestia de zahăr să fie cultivată, erau folosiţi ca îndulcitori sucurile de fructe şi mierea. Ceaiul a fost adus în Anglia de chinezi, iar mai târziu britanicii l-au exportat în India, de unde au importat condimente, precum curry. Englezii au preparat apoi sosuri, precum ketchupul, sosul de mentă ori worcestershire.

Industria cărnii de vită este foarte renumită în Anglia, iar rasa scoţiană de bovine Aberdeen Angus este una din cele mai faimoase. Fermele de bovine produc, pe lângă carne şi lapte, unt şi brânzeturi de buna calitate, cum ar fi: Stilton, Cheshire, Double Glucester, Leicester roşu şi, bineînţeles, Cheddar.

Câteva dintre cele mai populare mâncăruri

- Bundinca de biftec, stridie şi rinichi. Acestă budincă combină carnea cu ciupercile, ceapa, roşiile şi sosul Worcestershire.

- Budinca neagră, inventată în Stornoway, este servită la micul dejun tradiţional englezesc.

- Cocos a la Leekie (Cock-a-Leekie), o specialitate scoţiană ce poate fi clasificată ca supă sau tocană. Combină carnea de vită şi pui cu praz şi prune.

- Friptura de miel (Crown Roast Lamb), care se serveşte alături de o umplutură de mere, pesmet, ţelină, ceapă şi lămâie.

- Tortul Eccles (Eccles Cake), un foietaj umplut cu coacăze picante.

- Ghiveci cu carne - o tocăniţă irlandeză preparată în casă cu miel, cartofi şi ceapă.

- Plăcintă de praz Likky (Likky Pie Leeks), conţine carne de porc şi smântână, coapte în foietaj.

- Syllabub. În secolul al XVII-lea, o lăptăreasă a gătit un bol de lapte cald proaspăt cu cidru şi condimente sau bere. Deasupra s-a format un caş, iar dedesubt a rămas un zer gustos. Acest preparat este denumit syllabub. Syllabubul de astăzi este mai solid şi conţine amestecuri de vişinată sau rachiu, zahăr, lămâie, nucşoară şi smântână, luând forma unui desert.

- Trifle - preparat din straturi de cozonac însiropat cu alcool, peste care sunt presărate fructe, cremă şi frişcă, iar unii mai adaugă şi jeleu.

- Welsh Faggots: ficatul de porc este amestecat cu ceapă, seu de vită, pesmet, mărar tocat şi modelat în perişoare.

- Prăjitura Westmoreland Pepper, care se distinge de celelalte prin conţinutul de piper, alte ingrediente fiind mierea, cuişoarele, ghimbirul şi nucile.

Meniul de zi cu zi

Micul dejun tradiţional al englezilor este o invenţie a secolului XIX, atunci când majoritatea oamenilor serveau un terci de ovăz, peşte, şuncă şi ouă, pâine prăjită şi marmeladă.

În fiecare duminică, masa este copiasă, în familie, cu friptură, cartofi şi alte legume. Carnea cea mai folosită pentru prăjit este cea de vită, porc, miel sau pui. Englezii consumă mai rar carne de gâscă şi curcan. Fripturile tradiţionale sunt asezonate cu alte feluri de mâncare. Câteva exemple sunt: friptura de vită servită cu budincă Yorshire şi sos de hrean sau muştar; friptura de porc servită cu şorici crocant, salvie, ceapă, sos de mere şi muştar; friptura de miel servită cu salvie, ceapă şi sos de mentă; pui la rotisor servit cu muşchi de porc, cârnaţi, sos de afine sau de coacăze roşii şi jeleu.

În puburile din Anglia, cele mai întâlnite feluri de mâncare sunt cârnaţii cu piure de cartofi. Cârnaţii pot conţine atât carne de vită, cât şi de porc, alături de multe condimente.

Peştele şi cartofii prăjiţi (chipsurile) sunt alimente tip fast-food în Anglia, cu mult înainte de apariţia McDonaldsului. Cel mai folosit tip de peşte este codul, dar pot fi utilizate şi altele. Peştele este mai întâi presărat cu făină şi prăjit bine şi este servit alături de chipsuri şi, uneori, cu oţet sau sos curry.

Preferinţele familiei regale

Familia regală britanică s-a aflat mereu în lumina reflectorelor - de la viaţa personală până la obiceiuri culinare, tot ce se leagă de membrii acesteia a stârnit interes de-a lungul timpului. Iată câteva din obiceiurile lor culinare:

* Henric al VIII-lea se dădea în vânt după anghinare, plăcintă cu fructe şi delicatese precum carne de lebădă şi vânat. De asemenea, nu refuza niciodată o porţie de biscuiţi.

* În timpul unei vizite pe Riviera Franceză, regina Victoria a mâncat pentru prima dată ouă de struţ, acestea devenindu-i principala plăcere culinară. Îşi începea ziua cu un ou de găină fiert, servit într-un păhărel de aur.

* Elisabeta I prefera carnea de peşte şi de pasăre. În fiecare seară, obişnuia să mănânce pâine albă cu bere, ceea ce era destul de neobinşnuit, majoritatea englezilor consumând pâine de secară.

* Elisabeta a II-a preferă mâncărurile simple. Când era tânără, obişnuia ca dimineaţa să servească un mic-dejun tipic englezesc: ouă, cârnaţi, suc proaspăt de portocale şi ceai. În prezent, regina îşi începe ziua cu un ceai şi pâine prăjită cu marmeladă. În copilărie, iubea bomboanele de ciocolată cu mentă, dar de-a lungul vremii gusturile s-au orientat către alimente sănătoase, regina devenind o mare consumatoare de struguri.

* Prinţesa Diana prefera mâncărurile simple, dar iubea varietatea. Printre plăcerile sale culinare se numărau cartofii copţi, salata, homarul, păstrăvul, ficatul de viţel, pastele şi pieptul de pui cu miere, ghimbir şi sos de coriandru.

* Prinţul Charles a fost încă de mic pasionat de gătit, la zece ani pregătind acadele cu aromă de portocale şi căpşuni. Îi plac ciocolata, ouăle jumări şi fructele lici.

Mai multe pe wikifood.ro şi culinar.ro


CITEŞTE ŞI: Oraşele lumii considerate adevărate "bucătării"

Citit 2469 ori Ultima modificare Marți, 17 Februarie 2015 15:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.