Vă invit la o întoarcere în timp. Anul este 1902, când apare Manualul de Viticultură al profesorului V.S. Brezeanu, şeful Serviciului Agronomic Român.
Lectura acestei cărţi mi-a cauzat mai degrabă confirmări decât revelaţii. Veţi vedea...
Soiurile autohtone sunt neglijate
"Ţara noastră are varietăţi de viţă foarte bune atât pentru vin cât şi pentru masă, însă nu se scie să se îngrijească sau nu li se dă toată atenţiunea pe care o merită." (din Introducere).
Staţi liniştit, dom' profesor, sunteţi încă extrem de actual. Doar că acum e mai uşor. Nu mai avem sute de soiuri de salvat, au mai rămas vreo zece. Iar vreo cinci din ele nu se simt prea bine.
Concurenţă "streină"
"Astă-zi pentru a susţine concurenţa streină, podgoreanul trebuie să producă mult, bun şi eftin. Numai atingând acest întreit scop se va putea susţine că şi în România, care din punct de vedere al importanţei sale viticole în Europa este între cele di’ntâi ţeri, se face o cultură raţională şi sistematică."
Au trecut 113 ani, dar "întreit" încă nu putem. Putem mult şi ieftin. Putem chiar bun şi mult. Dar bun şi ieftin nu putem. Asta e, nu poţi să le ai pe toate!
Ajungem la corpul Manualului
Băşicată, întâlnită în Dealu Mare şi dealurile Muscelului şi Dâmboviţa (dă aproximativ 18,5 la sută zahăr în must) - soi dispărut din cultură. Băbească, întâlnită şi sub numele de Crăcană sau Crăcanată. Există doua feluri: neagră şi albă, cea neagră fiind mult mai cultivată decât cealaltă. Băbeasca neagră este "foarte răspândită în podgoria Nicorescilor unde se stimează pentru vinurile roşii ce dă" (20 la sută zahăr).
După statistici ar fi un soi încă destul de plantat, însă, în ciuda optimismului statistic nu există 10 etichete distincte pe piaţă pe care să scrie "băbească". Un motiv ar fi că statisticile nu mai sunt actualizate de nu ştiu când. Băbeasca albă e dispărută din cultură.
Berbecelul, strugure alb întâlnit în Oltenia şi Muntenia până la Prahova, "produce puţin ca cantitate, însă dă vin de calitate bună" (18 la sută zahăr) - soi dispărut din cultură.
Braghină. Strugure alb întâlnit cu precădere în Drăgăşani şi Oltenia, dar şi în Dealu Mare sub denumirea de Vulpe. Este de două feluri: cu bobul mare (Drăgăşani) şi cu bobul mic (Mehedinţi, Dolj, Golul Dancei). A doua (23 la sută zahăr) este superioară primeia (17 la sută zahăr), dând vinuri mai tari şi mai fine - soi dispărut din cultură.
Coarnă albă, roşie şi neagră - cultivate în toată ţara. Deşi se poate face vin, se recomandă a fi cultivate ca strugure de masă. Cel puţin coarna neagră mai există, însă numai ca strugure de masă.
Crâmpoşia sau Cărlogancă este principala varietate a Drăgăşanilor, bună şi pentru masă, şi pentru vin. Poate fi amestecată cu alţi struguri, dar dă şi singură un vin excelent (18-23 la sută zahăr). Trecând peste distincţia dintre crâmpoşia selecţionată şi cea simplă, trebuie spus că mai există şi chiar (iată, aspect îmbucurător!) în ultimii ani au apărut şi producători din afara Drăgăşanilor care au scos pe piaţă vin din acest soi.
Fetească albă sau Poamă păsărească e un strugure întâlnit mai mult în Moldova. Foarte răspândită la Cotnari. "Fiind experimentată în Francia, la şcoala de la Ecully, d-l E. Durand atrage atenţiunea viticultorilor asupra ei [...] Părerea acestui viticultor este că prin selecţiune ar putea deveni una dintre cele mai superioare varietăţi" (23 la sută zahăr). Evident, mai există şi încă plantată pe suprafeţe mari, însă se pare că ne-am pierdut abilitatea de a obţine vinuri bune din ea.
"Fetească neagră este găsesce tot în Moldova şi este stimată pentru vinurile negre" (22-23 la sută zahăr). Ca să fie clar: din Moldova. Între timp s-a răspândit în toată ţara şi este considerat cel mai valoros soi de strugure roşu autohton.
Majoritatea soiurilor au dispărut
Galbenă - "răspândită în toată Moldova chiar şi prin Râmnicu Sărat". "Formează basa podgoriilor Obobesciu, Panciu, Huşi". "Cea mai productivă dintre varietăţile albe românesci, exceptând Plăvaea", căreia îi este mult superioară calitativ. "Ea a dat până la 2.000 decalitri la hectar în anul 1900" (18 la sută zahăr). Eu unul n-am băut încă o adevărată Galbenă.
Gordinul: strugure alb specific podgoriei Dealu Mare, unde era principala varietate în trecut. Strugure mixt, cu 19,2 la sută zahăr în must - soi dispărut din cultură.
"Grasă, pe alocurea Armaşiu. Până acuma era mai mult răspândită în judeţul Iaşi. Astăzi când i se cunosc calităţile superioare şi când experienţa a dovedit că ea merge tot aşa de bine şi în Dealu Mare, unde se coace cu o lună inainte, este foarte mult căutată pentru reconstituire. D sigur că în scurtă vreme va fi principala varietate şi pentru alte podgorii, nu numai pentru Cotnari" (24 la sută zahăr sau mai mult). Din păcate, predicţiile lui V.S. Brezeanu nu s-au împlinit. Nu numai că nu a cucerit România, ba chiar, după Revoluţie, a şi dispărut din Dealu Mare (se pare că mai există câteva hectare, poate 20, la diverşi producători, însă fără expunere pe piaţă).
"Iordana, varietate albă bună. Se găseşce în Moldova şi în amestec cu alte varietăţi". În urmă cu câţiva ani, soiul mai era cultivat pe o suprafaţă infimă la Sebeş-Apold.
"Negru vârtos numit încă: Negru Bătut (Moldova), Beilar Cherasi (Dogrogea), Corb (Tutova şi Brăila), Gordan negru (Muscel) este principala varietate de vin negru. Ea se găseşte în toată ţara" (18-20 la sută zahăr). "Varietate recomandabilă pentru calităţile sale" - soi dispărut din cultură.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
CITEŞTE ŞI: Cu Vasile Alecsandri la un Cuvee Vişan 2012 Gramma
