Acolo, sub alun, mi-aduc aminte...
o pasăre înaltă s-a dat jos
şi mi-a bătut din aripi şapte vorbe:
eu am trăit şi am cântat frumos!...
Acolo... sub alunul unde noaptea
venea să-mi facă lună-n paradis...
ş-apoi stătea (cu mine) toată ziua...
parcă eram la pomul interzis
şi-n cea mai sacrosanctă aşteptare
până începe seara următoare!
Şi auzim des/cântecul din frunze...
(viaţă şi moarte fără vrun cusur)...
cum cade cumsecade... (cu uimire)...
pe micul jur, pe marele-mprejur!...
Şi primprejur de naltă-nfăţişare
până-n ţărâna care-am fost şi sunt,
râvnesc bătaia celor şapte vorbe...
dar niciodată n-am să mă ascund
şi n-am să stau cu spatele-nainte...!
Acolo, sub alun, mi-aduc aminte!
