Nu-i nimeni vinovat că am băut
din cupa cu otravă delicată...!...
Totuşi, trăiesc şi-mi pare foarte rău
că n-am băut-o (mai de mult) pe toată,
şi lacom ca un zimbru să fi fost,
să nu rămână nici un strop în cupă,
să afle toţi, să ştie că sunt crud
fără regrete şi-ntristare...după...!
Altfel...ce rost, ce haz şi ce temei
să caut moartea şi să se-ntrerupă (?!)
Îmi pare rău c-a fost otrava rea...!...
Doar i-am rugat pe toţi să fie bună...
(pe toţi otrăvitorii cu blazon,
pe magi, pe sfinţi, pe cei care adună
şi scad şi înmulţesc şi-mpart mereu
iubire, ură, lacrimi şi păcate)...
dar sunt prea surzi s-aud-un animal,
şi sunt prea orbi să facă ne/dreptate!
Puţin şi rău...(nu este mult şi bun!)...!
Nu-i nimeni vinovat că nu se poate!
