Era tehnologiei, a activităţilor virtuale cu care mai cochetăm noi, ăştia tineri, ne poartă pe tărâmuri la care nu cu mult timp în urmă nici nu am fi visat. Site-ul cel mai cunoscut de „socializare”, cum se spune, mi-a adus înaintea ochilor, într-o zi, invitaţia de a participa la „Şcoala de munte”. Curioasă, m-am prezentat în ziua cu pricina la locul indicat şi, spre surprinderea mea, s-au explicat cu lux de amănunte unele noţiuni de teorie pentru toţi cei prezenţi, care au aceeaşi mare pasiune ca mine: muntele. Am învăţat care sunt pericolele din pădurile Carpaţilor, care este metoda de a împacheta cât mai eficient şi util un rucsac, cum anume să ne îmbrăcăm, cum se instalează un cort, noţiuni care, la prima vedere, ar părea atât de simple, dar care nu sunt aşa nici pe departe.
Ce înseamnă responsabilitatea
După ce am „devorat” teoria, am trecut imediat la practică, iar aici m-am îndrăgostit iremediabil de micile expediţii montane, de orientarea cu busola, de traseele interesante, dar în special de probele de alpinism. Aşa am ajuns membră a Clubului „Asociaţia de Turism şi Ecologie Albatros” Galaţi, care a fost ca o minune, l-am simţit şi-l simt aproape ca pe o revelaţie, pentru că m-a schimbat foarte mult, m-a maturizat, m-a făcut mai responsabilă şi m-a învăţat ce înseamnă spiritul de echipă, ce înseamnă responsabilitatea şi seriozitatea.
Am participat vara trecută la activităţile clubului, am fost în multe expediţii, am făcut trasee, marcaje, ba chiar şi alpinism pe Masivul Ceahlău şi în Munţii Măcin din Dobrogea. Fiecare excursie a adus ceva nou în viaţa mea. Am cunoscut oameni noi, cu aceleaşi pasiuni, mi-am făcut prieteni noi, cu care mă mândresc. Traseele noastre se prelungeau până la 14 km pe zi, ceea ce nu era un lucru tocmai uşor, am dormit în corturi, am râs, am cântat cântece de munte la chitară.
Care este Everestul meu?
Fericită am fost şi când, în cadrul proiectului „Care este Everestul tău?”, am avut onoarea de a-l avea ca invitat pe Tiberiu Pintilie, celebrul alpinist român, ajuns aproape de „acoperişul lumii”, pe Everestul Terrei. Când l-am văzut acolo, în amfiteatru, am avut sentimentul că-l am în faţa mea pe singurul român care a atins cerul.
Care este Everestul meu?, m-am întrebat. Încă din vremea copilăriei, am fost pasionată de medicină, de salvarea vieţilor semenilor mei, de ajutorul pe care-l dau medicii pacienţilor ajunşi în spitale. Îmi place muntele, îmi plac drumeţiile pe cărăruile ce duc în sus, spre crestele impunătoare, ca o pecete pusă pe înălţimi, fiindcă acolo mi-aş dori să fiu, şi la propriu şi la figurat şi - de ce nu? - aş urma şi un curs de salvamontist, realizându-mi ambele visuri, simultan.
CITEŞTE ŞI: Misterele Rarăului - Excursie ca premiu la olimpiadă
