Luni seară, pe 6 aprilie, la un restaurant din târgul Galaţilor, cei trei bloggeri de vin dintr-o raza de 25 de kilometri, adică Iulian Grigorescu, Ciprian Hareţ şi subsemnatul, s-au întâlnit pentru a trece în revistă câteva din vinurile "grele" ale patriei noastre, într-un soi de BYOB ("Adu propria sticlă") mai extins. N-am avut pretenţia acoperirii întregii hărţi oenologice, pur şi simplu fiecare a adus ce a avut sau ce a vrut.
Desigur că întâlnirea a fost foarte voioasă, semn că ar trebui să le facem mai des, însă hai să trecem la vinuri.
Cel mai bun vin sec românesc
Davino Rezerva Alb 2012, 13,8 la sută alcool, produs de Unicom Production, DOC Dealu Mare. Un vin care costă în jur de 130 de lei, blend de Riesling italian şi Sauvignon blanc. Am scris mai pe larg despre el într-un alt articol. Am coinchis că da, e cel mai bun vin sec românesc pe care l-am gustat până acum. Preţul e mare, desigur, însă dacă sunteţi amatori de topuri şi "cel mai cel", atunci trebuie bifat - 92 de puncte.
Nivelul de alcool a şocat
Cuvee Guy de Poix 2011, Fetească neagră, produs de SERVE Ceptura, tot un DOC Dealu Mare, 160 lei, 15,5 la sută alcool! A lăsat o impresie foarte bună, şocând ceilalţi participanţi la degustare atunci când au citit nivelul de alcool. Măiestria se vede şi din acest aspect, al ascunderii aproape miraculoase a nivelului uriaş de alcool. Îmi menţin opinia de la lansare, că este printre cele mai bune două feteşti negre gustate de mine şi am gustat câteva. Un vin de viitor, dar foarte agreabil încă de pe acum - 91-92 de puncte.
Blend păstrat secret
Ispita "Iluminarea" 2011, Crama Oprişor, IG Dealurile Olteniei, 14,5 la sută alcool, 160 lei. Este un blend în mod intenţionat păstrat secret, dar putem intui că există cabernet şi merlot prin meandrele sale. Din păcate, l-am degustat după Cuvee Guy şi poate i-am făcut un defavor. S-a prezentat ca un vin pe fruct, cu tuse elegante de baric, fructe roşii şi negre (vişine, cireşe, afine negre) şi un indiciu verde, care se va regăsi în gust. Taninuri verzi se iţesc după colţ şi pare a avea o aciditate ridicată. Mi s-a părut că pe alcool îl strânge puţin cămaşa, dar mai poate slăbi în timp şi "să fie bine". Impresia generală a fost că emană tinereţe şi nu îşi ascunde asperităţile care vin cu ea. Eu sunt sceptic în privinţa sa, însă nu sunt un super specialist care să puncteze cu precizie potenţialul de păstrare şi momentul optim de consum. E doar un sentiment pe care vi-l comunic. Dar, în anumite circumstanţe, mai ales de asociere culinară, poate fi receptat ca un vin foarte, foarte bun. De unul singur - 86 de puncte.
O doamnă schimbătoare
Cuvee Charlotte 2010, SERVE Ceptura, fetească neagră şi merlot, DOC Dealu Mare, 14,5 la sută, 85 de lei. E o doamnă foarte schimbătoare această Charlotte 2010. În seara cu pricina a fost cuceritoare cu miresmele sale elegante şi elevate. Cred că se găseşte într-un moment foarte favorabil consumului, însă, mai cred şi că nu e cea mai complexă Charlotte dintr-o eventuala verticală - 86-87 de puncte. 2007 sau 2011 sunt ceva mai sofisticate.
Dumnezeu o să-l uite pe Pământ... Cel mai bun vin al serii
Davino Rezerva roşu 2009, acelaşi Unicom Production, DOC Dealu Mare, 14,9 la sută alcool, 260 lei. Rezerva este de fapt un soi de tete de cuvee, de Flamboyant plus. Componenţa blendului e aceeaşi: Cabernet, Merlot şi Fetească neagră. Sunt pus într-o postură ciudată, pentru că mi-a plăcut foarte-foarte tare Flamboyant 2009. Tare de 95 de puncte, nu aşa oricum. Ori degustând Rezerva, care ar trebui să fie şi mai şi, n-am mai simţit aripile îngerilor atingându-mă. Dar asta poate fi din pricina mea sau a contextului şi nu din pricina vinului. Flamboyant e mai flamboiant, asta sigur, însă Rezerva pare genul de vin pe care o să-l uite Dumnezeu pe Pământ.
Indubitabil a fost cel mai bun vin al serii, cu structură robustă, compactă, fără asperităţi, cu aromatică amplă de fructe confiate (curmale, stafide, smochine) şi fructe proaspete coapte (afine, mure), un sentiment de densitate aproape de cel dezvoltat de un Amarone şi un final "plictisitor" de lung, cu impresii de boabă stafidită, scorţişoară şi cuişoare. În ce priveşte punctajul, permiteţi-mi s-o întorc ca la Ploieşti-Dealu Mare: 92-95 de puncte.
Fac precizarea că a existat în degustare şi un merlot 1997, produs de Vinterra pentru Banca Ţiriac. Dacă Banca a supravieţuit prin alipire la Unicredit, nu acelaşi lucru s-a întamplat cu acest vin, din păcate.
Cam asta a fost seara vinurilor româneşti foarte, foarte scumpe. Din fericire au fost şi foarte, foarte bune.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
CITEŞTE ŞI: GHID UTIL/ Recomandări de VINURI BUNE şi IEFTINE
