Nimic (nu)-i de aşteptat să se întâmple
în această oprire, căreia i se spune viaţă pe pământ:
nici rele, nici bune, nici pătrate, nici rotunde...
chiar dacă tu eşti o sântă... chiar dacă eu sunt un sânt!
Nimic (nu)-i de aşteptat să se piardă
printre alte cuvinte mai mult ori mai puţin uitate:
nici aproapele, nici departele, nici vrăjmaşul,
nici prietenul cel mai bun/scump dintre ne/vertebrate!
Nimic (nu)-i de aşteptat...
însă pe toate le primim fără nici o crâcneală,
chiar dacă nu eşti o sântă, chiar dacă nu sunt un sânt
în această in/discretă şi impară alcătuială!
Şi, totuşi, există o părere de rău,
cea mai mare din această viaţă ne/împăcată:
când (îţi) dispare (când pierzi) o carte din bibliotecă
şi ştii că n-o mai scrie nimeni, niciodată!
