VEDETE/ Laura Cosoi organizează două petreceri de nuntă

VEDETE/ Laura Cosoi organizează două petreceri de nuntă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean sunt de acum soţ şi soţie! Actriţa şi bărbatul care i-a cucerit inima au organizat prima petrecere de nuntă la conacul Polizu, de lângă Iaşi, iar invitaţii s-au delectat cu preparate delicioase realizate „ca la MasterChef”, după cum spune chiar vedeta. Laura a purtat la nuntă un inel de logodnă din aur alb, cu totul special. Şi buchetul de mireasă a fost aparte, fiind realizat dintr-un anumit soi de crini. Iată cum a fost la cununia civilă, la cea religioasă şi la petrecere...

Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean s-au căsătorit weekendul trecut la Iaşi, oraşul natal al Laurei. Prima a fost cununia civilă, desfăşurată vineri seară, la conacul Polizu din Iaşi, într-un cadru extrem de romantic, la apusul soarelui. Apoi, sâmbătă, Laura Cosoi şi Cosmin Curticăpean şi-au jurat iubire şi în faţa altarului, ceremonia religioasă fiind urmată de o petrecere desfăşurată tot la conacul Polizu.

În ambele zile, mireasa a arătat minunat. Atât rochia de la cununia civilă, cât şi cea de mireasă sunt creaţii ale designerului Stephan Pelger. Rochia de mireasă a avut peste 10.000 de cristale Swarovski.

Nunta Laurei Cosoi a fost organizată după bunul plac al mirilor şi a fost una cât se poate de simplă, fără elemente care să iasă prea mult în evidenţă. Accesul presei a fost total interzis la eveniment, locaţia fiind păzită de bodyguarzi. Deşi a fost extrem de emoţionată şi ocupată, Laura Cosoi a găsit totuşi timp să posteze pe blogul ei fotografii de la nuntă, dorind să-şi împartă fericirea cu amicii ei virtuali.

Bucate ca la MasterChef

Dupa ceremonia religioasă din Catedrala Catolică din Iaşi, cei doi miri au organizat petrecerea la conacul Polizu, din satul Măxuţ, situat la 80 de kilometri de Iaşi.

Invitatii s-au delectat cu un meniu aparte, realizat, după cum spune mireasa, „ca la MasterChef”, care a cuprins, printre altele, friptură de porc cu piure de morcovi, leurdă şi sos de cafea, sarmale în mai multe tipuri de foi, cu mamaligă, peşte halibut, iar tortul a fost alb, din aluat de ceai verde, după cum a mărturisit Laura, pentru Click.

Nu doar meniul a fost însă unul special, ci şi inelul de logodnă şi buchetul miresei. Inelul de logodnă, din aur alb, realizat manual în urmă cu peste un secol, are un diamant neşlefuit. Buchetul de mireasă a fost realizat din „crini ai Sfântului Anton”, comandaţi din Olanda.

Săptămâna aceasta, Laura şi Cosmin vor avea parte de o a doua petrecere de nuntă, de această data la Târgu Mureş, oraşul din care provine mirele.

Cine este mirele

Deşi au apărut împreună la mai multe petreceri mondene în Bucureşti, iar actriţa a vorbit, discret, despre el în interviuri, nu multe se ştiu despre cel care a adus-o pe vedetă în faţa altarului.

Cosmin este discret în apariţiile publice, tocmai pentru că are pe mână mai multe afaceri, iar expunerea în exces nu i-ar adune un mare beneficiu.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 3850 ori Ultima modificare Vineri, 14 August 2015 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.