Dispreţul (Il Disprezzo, 1956) este un roman al scriitorului italian Alberto Moravia. Povestea este o dramă modernă, a înstrăinării dintre scriitorul şi scenaristul Paul şi soţia sa, Camille. Paul, angajat de fermecătorul producător american Jeremy să “rescrie” Odiseea, făcând-o mai accesibilă publicului larg, îşi urmăreşte soţia depărtându-se, punctul iniţial al acestei detaşări fiind originat chiar de el. Moravia utilizează dibace constante paralele cu textul antic şi prin aceasta propune un original focus pe relaţia Ulise - Penelopa. Nu e o carte dificil de lecturat, ceea ce o face cu atât mai recomandabilă. Unde mai pui că, mai mult ca sigur, după ce o închideţi, o să priviţi status-quo-ul conjugal cu alţi ochi. One kiss a day, keeps the divorce at bay! (Un sărut pe zi, te fereşte de divorţ).
Le Mepris (1963) este ecranizarea acestui roman, de către marele regizor francez Jean-Luc Godard, avându-i pe Brigitte Bardot, Michel Piccoli şi Jack Palance în rolurile principale. A fost cel mai mare success comercial al lui Godard. Dacă romanul sus-amintit e un fel de carte în carte, acesta este un film în film. Ah, şi dacă nu găsiţi DVD-ul, să ştiţi că YouTube e mare şi cuprinzător, dar n-aţi auzit-o de la mine.
Frescobaldi este o familie nobiliară italiană, cu o istorie de 1.000 de ani, care a dat Italiei scriitori, muzicieni, alături de bancheri şi mari oameni de afaceri şi, nu în ultimul rând, vinuri ilustre.
Este uşor de înţeles cum se pot îmbina cele trei paragrafe de mai sus. Orice aţi prefera - lectura sau vizionatul, ori amandouă - tânărul Brunello di Montalcino Campone 2005 DOCG, provenind din cea mai recentă adiţie la domeniile Casei Frescobaldi, vă va acompania cu succes. Este discret, echilibrat, fără asperităţi care ne-ar face să considerăm lectura ca un acompanion al vinului, ceea ce l-ar jigni foarte tare pe Moravia.
Culoarea este frumoasă, roşie-rubinie intensă. Olfactiv este domol, cu note de fructe de pădure negre şi o interesantă componentă picantă, rustică (boia şi piper negru).
Maturarea îndelungată aduce şi ea adieri de praf de cacao, tabac şi marochin. Apar şi uşoare impresii acetice, de oţet balsamic, dar se disipează suficient după o aerare în decantor de 45 de minute. Gustul e rotund, cu tanin bine polisat, prezent doar cât să imprime vinozitate. Apar note de fructe bine coapte, temperate de tuşe secundare, de cerneluri şi ciocolată amăruie. Finalul aduce a prună şi vişină şi o idee de cimbru. Alcoolul este bine integrat, iar aciditatea bună îl ajută să facă faţă, dacă vă înduraţi să lăsaţi cartea din mână, la o tocăniţă de vită sau o potrivit de rustică vânătă umplută.
Vinul a fost maturat patru ani înainte de a fi lansat pe piaţă (doi ani în baric şi doi în sticlă), ceea ce asigură consumatorul că ceea ce are în pahar la timpul prezent este bine integrat, gata de consum. Un exerciţiu pe care ar trebui să-l facă şi mulţi producători autohtoni, dacă mă întrebaţi pe mine.
Acest vin, fără a fi cel mai bun Frescobaldi din portofoliu, aduce, la 25-30 de euro/butelie, o idee despre maniera clasică, elegantă şi echilibrată a unui brunello de modă veche. Un vin discret şi elegant, cu care n-o să vă faceţi de ruşine în nicio ocazie. Cu moderaţie, însă, altfel n-o să vă mai amintiţi exact finalul cărţii. Sau al filmului, dacă vă e foarte sete.
George Mitea este blogger la lucruribune.blogspot.ro.
IATĂ şi "un blend aiuritor: Simfonie 2011, o compoziţie Domeniul Coroanei Segarcea"
