Unele dintre cele mai gustoase, surprinzătoare şi interesante alimente pe care le cunoaştem au luat naştere din dorinţa de a conserva, fie pe vreme de iarnă, fie în perioade de lipsuri, resursele comestibile animale şi vegetale, aflăm din Rețetele lui Radu (blog de gastronomie). Gama lor este foarte largă, de la unt şi brânză la pastramă şi de la gemuri şi compoturi la… sushi.
Bak kwa, sau rougan, cum este numit uneori, este rezultatul unei metode vechi de sute de ani de a conserva carnea de porc, oaie sau vită. Un fel de rudă asiatică a cărnii uscate numite jerky, totuşi, diferită.
Bak kwa este o invenţie chinezească şi constă în fâşiuţe de carne, de obicei dulci-sărate, dar şi cu variante picante sau aromatizate cu mirodenii şi citrice. Bucăţile de bak kwa nu sunt uscate şi fibroase, cum este cazul cu jerky; ele sunt umede şi elastice, cu o textură relativ omogenă.
Există variante de bak kwa preparate din carne tocată, cu o textură fină şi omogenă, şi unele care conţin bucăţele de carne ceva mai mari, cu un aspect cumva grăunţos.
Se pare că bak kwa este originară din provincia chineză Fujian şi este considerată o delicatesă a bucătăriei populaţiei vorbitoare a dialectului hokkien.
Aliment popular în Singapore şi Malaezia
Considerat a fi o delicatesă, este mâncat mai ales în timpul sărbătorilor dedicate noului an chinezesc. De remarcat că bak kwa în varianta malaeziană sau singaporeză este diferită un pic de varianta chinezească; atunci când etnicii chinezi au emigrat în Asia de Sud-Est, bak kwa a început să se adapteze gustului şi ingredientelor locale.
Chinezii prepară bak kwa amestecând carnea tocată de porc, oaie sau vită cu mirodenii (cinci arome chinezeşti, zahăr) şi condimente (sos de soia), uscând-o apoi pe grătare metalice, la temperaturi de 50-60°C.
În Malaezia şi Singapore, carnea nu mai este uscată, ci gătită pe grătar de cărbuni, ceea ce dă produsului final un gust afumat, deosebit de plăcut. De asemenea, variantele malaeziene şi singaporeze de bak kwa sunt mai dulci decât cele chinezeşti şi mai variate, căci în unele cazuri se adaugă şi fulgi de ardei iute, coajă rasă de tangerine, portocale şi lămâi etc.
Astăzi, bak kwa se produce şi industrial, găsindu-se de cumpărat în supermarketuri, sau se produce acasă după o “tehnologie” un pic simplificată. Nici asiaticii nu au rămas indiferenţi în faţă tendinţelor actuale lansate de unii nutriţionişti, aşa că acum sunt preferate produsele cu o textură mai moale şi de culoare mai deschisă, cu un conţinut mai mare de apă, fără coloranţi alimentari (în variantele tradiţionale uneori se adaugă colorant roşu, pentru o culoare mai intensă şi mai apetisantă) şi cu mai puţin zahăr. Aceste tipuri de bak kwa sunt numite shafu şi, în mod oarecum surprinzător, rezistă la fel de bine în timp, mai ales dacă sunt ţinute la rece şi la adăpost de aer, lumină şi umezeală.
Bak kwa se serveşte simplă, fără orez sau alt însoţitor, tăiată bucăţele rectangulare de dimensiunea unei îmbucături sau ceva mai mari, cam de dimensiunea unui biscuite, având o grosime de circa 1,5 - 2 mm. PENTRU MAI MULTE DETALII, CLICK AICI
