Zâmbete de weekend | Dezastru local de proporţii: lui Pucheanu îi este răcoare!

Zâmbete de weekend | Dezastru local de proporţii: lui Pucheanu îi este răcoare!
Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Admirabil / Copilaşii din şcolile îngheţate i-au dat lui Pucheanu hăinuţele lor: "Să nu-i mai fie răcoare la birou"

Gest normal şi plin de bun-simţ al copiilor care îngheaţă în aceste zile în şcolile din Galaţi. Elevii au strâns hăinuţele lor şi le-au dus primarului Ionuţ Pucheanu, care s-a plâns zilele trecute că i-a fost răcoare la birou. "Era normal. Nu puteam să îl lăsăm că îngheţe ca un, ca un... nu puteam să îl lăsăm să îngheţe în Primărie. Când am auzit că s-a plâns de frig, am pus mână de la mână şi am strâns hăinuţele noastre, fulăraşele, căciuliţele noastre şi chiar şi mănuşile ca să le ducem la Primărie. Noi ne descurcăm aici, important e ca lui să-i fie bine acolo, la Primărie", a spus un elev din clasa a III-a, în timp ce îi clănţăneau dinţii de frig în clasă.

Cu bunul simţ care îl caracterizează, Ionuţ Pucheanu nu a folosit hăinuţele primite de la copilaşi. "Nu puteam să fac asta. Hăinuţele primite le-am oferit celorlalţi angajaţi din Primărie, că şi lor le-a fost răcoare în aceste zile. Mă uitam marţi la Tanti Varvara, de la Ghişeul 6... Săraca femeie nu a reuşit să mai avanseze niciun nivel la Bubble Safari, în ultimele zile, din cauza frigului. Le mulţumesc copiilor că s-au gândit la mine, promit să mă revanşez faţă de ei şi să pornesc sistemul de încălzire cel mai târziu până în februarie", a declarat Ionuţ Pucheanu.

Dan Nica îi dă peste nas lui Pucheanu: "Ca membru PSD trebuie să fii mereu pregătit să stai la răcoare"

Şeful suprem al PSD Galaţi nu e deloc impresionat de drama primarului Ionuţ Pucheanu, care s-a plâns că i-a fost cam răcoare în Primărie în ultimele zile. Potrivit unor surse din interiorul partidului, în cadrul unei şedinţe de urgenţă, Dan Nica a fost foarte tranşant faţă de Ionuţ Pucheanu. "Bă, te plângi de răcoare? Păi, dacă eşti la PSD, trebuie să te obişnuieşti cu răcoarea. E un risc pe care ţi-l asumi. Funcţia pe care ţi-o dăm vine la pachet cu nişte riscuri, asta e. Ai primit ciolan? Bun, atunci îţi asumi faptul că într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat vei sta la răcoare. Pentru binele tău, pentru binele alor tăi, pentru binele celor din jurul tău şi, nu în ultimul rând, pentru binele partidului. Cu toţii trebuie să fim conştienţi de acest aspect. Primim, dar trebuie să fim pregătiţi şi să suferim, dacă e cazul", a urlat Dan Nica. De altfel, şeful PSD Galaţi spune că noii pesedişti au fost aleşi tocmai ţinând cont de aceste aspecte. "Eu de asta am adus în PSD tineri inteligenţi, care, la nevoie, pot oricând să scrie două, trei cărţi ca să petreacă cât mai puţin timp la răcoare. Ia să vedem... avem oameni deştepţi sau nu?", a mai spus Dan Nica.

Dorin Otrocol reacţionează: "Eram sigur că apa o să-mi creeze neplăceri"

Fostul prefect al judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, demis după felul admirabil în care a gestionat inundaţiile, a reacţionat dur. Otrocol spune că nenorocirile s-au abătut asupra oamenilor şi pentru că nu au ţinut deloc cont de avertismentele lui repetate. "Eu întotdeauna am avertizat că apa creează cele mai mari neplăceri. Uite, de exemplu, eu nu mă ating niciodată de apă. E dracul gol! Dacă toţi oamenii ar face ca mine, adică să considere apa cel mai de temut duşman, nu am avea niciodată probleme. Există atâtea alternative pe lumea asta! Dacă ar fi după mine aş scoate apa în afara legii, ca să nu mai avem niciodată probleme de genul acesta", a spus ex-prefectul Dorin Otrocol.

De altfel, potrivit unor surse din Prefectură, Dorin Otrocol a fost foarte reticent în a merge pe teren la inundaţii. "Omul are o fobie. Nu suportă apa. I se face rău numai când o vede. Frica asta l-a ferit de multe ori de situaţii neplăcute, dar îl şi privează de plăcerile simple ale vieţii. De exemplu, din cauză că pe Dunăre curge multă apă, Dorin nu poate să meargă la niciunul dintre restaurantele de pe Faleză. E foarte nasol", a declarat un apropiat al lui Dorin Otrocol.

Dorin Otrocol nu a avut timp de inundaţii pentru că deja îşi căuta de muncă

Dorin Otrocol a fost felicitat de reprezentanţii Guvernului pentru modul în care a gestionat situaţia de criţă de la nivelul judeţului Galaţi. Potrivit unor surse din Prefectură, şefii ierarhici l-au felicitat pe un ton atât de apăsat încât Dorin Otrocol a început să îşi caute serviciu încă din primele ore ale inundaţiilor. "L-au felicitat cu ou şi cu oţet. Cică habar nu a avut ce s-a întâmplat în propria ogradă, habar nu avea ce şcoli sunt închise, habar nu avea că are puhoaie în bătătură. Felicitările celor de la Bucureşti au fost transmise în şedinţe-fulger care ar fi durat chiar şi jumătate de oră", a declarat un angajat din cadrul Prefecturii.

Potrivit martorilor, chiar în timp ce primea felicitările de la Bucureşti, Dorin Otrocol a început să îşi sune prietenii ca să îşi caute ceva de muncă de luni, marţi încolo. "Omul are obligaţii, poate chiar şi rate, iar orice zi în care nu este plătit cântăreşte greu în bugetul propriu. Măcar la capitolul ăsta să fie prevăzător, dacă la inundaţii nu a fost în stare", a mai comentat o sursă din Prefectură.

 

Friguţ Pucheanu

Gălăţenii, debusolaţi

Deşi vremea s-a răcit, n-a apărut niciun afiş cu Hruşcă

Gălăţenii nu mai înţeleg nimic din ce se întâmplă în jurul lor. Cu toate că temperaturile de afară au scăzut dramatic în ultimele zile, niciun afiş cu Ştefan Hruşcă nu a apărut pe vreun stâlp. "Din anii trecuţi am învăţat să mă îmbrac în funcţie de afişele cu concerte din oraş. Dacă vedeam un afiş cu Ştefan Hruşcă, imediat mă îmbrăcam mai bine. Acum nici nu ştiu ce să mai cred. În oraş nu e niciun afiş de genul ăsta, însă deja e frig de-mi sare cămaşa de pe mine", a declarat Ion Gheorghe, simplu gălăţean.

Adevărata îngrijorare a gălăţenilor este determinată de faptul că în locul afişelor cu Hruşcă au apărut bannerele cu PSD. Potrivit unor superstiţii locale, dacă vezi afişe cu Hruşcă, iarna durează doar patru luni. Dacă, în schimb, vezi afişe cu PSD, înseamnă că frigul va ţine patru ani!

Potrivit unor informaţii din oraş, se pare că nu doar PSD-ul a furat startul anul acesta. Profitând de frigul de afară, un şofer de la Transurb a pus colinde în autobuz, mărind în acest fel confuzia gălăţenilor.

Geru-i ger

Poliţia Galaţi se adaptează din mers

Noi semne de circulaţie pe DN 25

Poliţia Rutieră Galaţi este mereu în ton cu vremurile. Pentru că autorităţile judeţene şi naţionale nu au reuşit încă să găsească o soluţie definitivă împotriva inundaţiilor/ înzăpezirilor de pe DN 25 (Galaţi - Tecuci, în zona Vameş), poliţiştii vor să monteze noi semne de circulaţie, în conformitate cu ceea ce se petrece acolo în mod regulat de ani buni. Astfel, primele semne rutiere cu "Atenţie la delfini" vor fi montate în acest weekend. De asemenea, bornele kilometrice vor fi scoase din zonă, iar în locul lor vor fi montate câteva borne la distanţele unei mile marine. "În plus, bucăţica respectivă de infrastructură de transporturi va trece din subordinea CNADNR în subordinea AFDJ, umrând să fie montate şi semnalizatoare cu privire la adâncimea şenalului navigabil", a explicat un reprezentant al Guvernului. Şoferii sunt de acord cu noile indicatoare, dar spun că apare o singură problemă. "Mi-e teamă că miliţienii o să stea de-acum la pândă în zonă ca să ne prindă că nu avem permise de ambarcaţiuni. Adică degeaba îi dau eu permisul de şofer, dacă el mă poate arde că nu am voie să conduc bărci", a declarat şoferul Costel.

Penalul Navigabil

Şi la asta ne-au luat-o înainte!

Sibienii au început deja să umble cu ursul

E clar că sunt cu mult înaintea noastră. Şi la capitolul datini şi tradiţii de Anul Nou, sibienii sunt mult avansaţi faţă de gălăţeni. Potrivit relatărilor presei de zilele trecute, în oraşul care dă preşedintele ţării deja au început să iasă cu ursul. "Da, aşa e! E încă o demonstraţie că Sibiul este mult mai departe decât noi. Noi abia suntem în octombrie, ei deja sunt în decembrie. Ce vrei? E mai multă civilizaţie acolo, oamenii sunt mai deştepţi, totul e altfel. Acolo e deja Occident. Noi suntem înapoiaţi", a spus un reprezentat al administraţiei locale din Galaţi.

Cei din Galaţi spun, însă, că vor fi mai bine pregătiţi decât sibienii să gestioneze situaţia în decembrie, când va apărea ursul şi la noi. "Noi nu îl vom ucide cu sânge rece. Am învăţat din experienţa lor, aşa că noi ne pregătim cu tranchilizante multe: avem votcă, ţuică şi rom", a mai spus reprezentantul administraţiei gălăţene.

Ursul Crăpatin

S-a înfiinţat „Universitatea Vârstei a Treia”

În campus, la petreceri răsună Dan Spătaru

Se văd deja primele efecte ale înfiinţării „Universităţii Vârstei a Treia” la „Dunărea de Jos”. De câteva zile, la petrecerile din campusul studenţesc deja se aud celebrele şlagăre ale lui Dan Spătaru şi ale Marinei Scupra. "Nu se mai poate dormi deloc. Ăştia petrec întruna. Şi acultă şi o muzică de acum 500 de ani", a declarat un student de 20 de ani.

Potrivit poliţiei din Campus, studenţii trecuţi de 60 de ani lasă şi ei mizerie după şpriţuri, însă este vorba despre bucăţi de proteze dentare şi folii de la pastile. "E aceeaşi cantitate de mizerie, doar că produsele sunt diferite", a comentat un poliţist.

Proteze Studentare

Meteorologii anunţă noi ploi duminică 

Gabriel Panaitescu va avea mandat scurt

Noul prefect al judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, va avea un mandat foarte scurt. Cel puţin aşa avertizează meteorologii, care susţin că, duminică, noi ploi se vor abate asupra judeţului Galaţi. "Ce să-i faci, are ghinion ca şi Dorin Otrocol", a comentat un specialist în administraţie publică.

Prefect Fără Tine!

Când sistemul nu funcţionează 

Puteţi scoate bani cu cardul de sănătate

Casa Naţională de Sănătate reacţionează după ce, timp de mai multe zile, cardul de sănătate nu a funcţionat. "Oamenii nu au de ce să fie nemulţumiţi. În perioada în care cardul de sănătate nu merge, el poate fi folosit la bancomate. Se poate scoate orice sumă", se arată într-un comunicat.

Cardul de Bunătate

Alde Zero (complimente circumstanţiale de loc)

Ciurucuri şi rebuturi te-nconjoară

ca dinţii unui monstru-analfabet:

lături, enormităţi zerovalente...

se vede bine, nu-i nici un secret

în ceastă scumpă/gravă mascaradă

din stânga şi din dreapta, sus şi jos!...

Se duce ţara-n râpă şi-n mocirlă,

jucată la ruletă şi la stos,

la concină, şeptic, table şi poarcă,

ţurcă, mijoarcă, bâză, lapte-gros...

la rapt, la rupt, la supt, la tâlhărie,

la tot ce-i putred, hâd şi viermănos!

Şi, mai ales, jucată la trădare

în parlament, în găuri şi-n obscur,

sfărmată cu manele şi cu circuri,

de ticăloşi pe care-i doare-n... cot!

Figuri viclene, mutre des/compuse,

săriţi cu ştaif, titraţi caraghioşi,

„cu ceafă groasă şi cu nas subţire”,

pârliţi şi afumaţi şi ticăloşi,

ciurucuri şi rebuturi cu licenţă,

doctori în jaf, în rapăn şi-n cârnaţi:

aceştia-s măscăricii şi-umplutura

penală şi penibilă-n Carpaţi!

Submarin Cosorescu

Galaţiul în imagini

Vocea cetăţeanului, vocea politicianului

Precizare
Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

 

 

Citit 25582 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2016 12:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.