Giulia Anghelescu, măcinată de depresie după naştere

Giulia Anghelescu, măcinată de depresie după naştere
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Giulia Anghelescu mărturiseşte că, deşi şi-a dorit să devină mamă, odată ce a adus-o pe lume pe Antonia, s-a luptat cu o depresie cruntă. Iată ce povesteşte. Giulia Anghelescu şi-a dorit mult să devină mamă, însă, odată ce s-a întâmplat acest lucru, s-a confruntat cu o problemă care i-a măcinat psihicul şi sufletul. Obişnuită cu un stil de viaţă agitat, cu petreceri şi concerte, odată ce a devenit mamă şi a trebuit să stea acasă cu copilul, artistei i s-a declanşat o depresie cruntă.

„Mi-am dorit foarte tare o familie, o casă în care să ne simţim acasă şi copii! După ce am născut-o pe Antonia m-am luptat cu o depresie severă timp de câteva luni. A fost şi schimbarea destul de mare, de la petreceri, concerte şi drumuri prin ţară, la biberoane şi schimbat scutece.

Pentru mine a fost groaznică partea cu alăptatul, nu am reuşit nici eu, nici ea. Ne-am chinuit una pe cealaltă timp de trei luni, după care cred că organismul a decis că e cazul să ne oprim.

N-am încăput în nicio rochie câteva luni, cred că acesta a fost unul dintre lucrurile care au declanşat depresia. Am citit foarte mult, am gătit mult, pentru că mă relaxează, şi a trebuit să stau să mă remontez, să mă adun”, a povestit Giulia în emisiunea "Dincolo de Aparenţe".

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 2583 ori Ultima modificare Vineri, 13 Octombrie 2017 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.