Miercuri, în ultima zi a lunii februarie din acest an bisect, au venit pe lume şapte copii. Patru dintre ei, trei băieţi şi o fată, s-au născut la Maternitatea Spitalului Clinic de Urgenţă. Ceilalţi trei – o fată şi doi băieţi – au văzut lumina zilei la Maternitatea „Buna Vestire”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituţiei, asist. Constanţa Apostol. Calendaristic, cei şapte copii născuţi pe 29 februarie se vor bucura de tinereţe fără bătrâneţe, dat fii ...

O soartă mult prea crudă pentru copiii României

Luni, 27 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vineri, întreaga ţară a fost şocată de gestul unei femei din Braşov care şi-a ucis copilul. Motivaţia a fost însă şi mai şocantă. Micuţul de doar şase luni a fost oferit drept jertfă lui Dumnezeu. Femeia, mamă pentru alţi şase copii, este din nou însărcinată. Indiferent ce vor decide medicii, cu privire la discernământul femeii, şapte suflete vor creşte fără a cunoaşte dragostea de mamă. Cazul de la Braşov nu este însă singular. Luna trecută, o profesoară din T ...

Violenţa televizată, un pericol pentru cei mici

Sâmbătă, 25 Februarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Psihologul Carmen Rusu susţine că e demonstrat că puii de om imită, fără ca măcar să conştientizeze care sunt efectele gesturilor violente în lumea reală * Maxim o oră de televizor pe zi este mai mult decât suficient, susţin specialiştii * Filmele cu scene violente sunt pe fiecare program de televiziune şi la aproape la orice oră. Psihologul Carmen Rusu ne-a vorbit despre efectele resimţite cei mici dacă se uită prea mult la astfel de filme. „Dacă discutăm de copiii ca ...

Aproape 10.000 de copii vor fi înscrişi la şcolile din Galaţi

Sâmbătă, 25 Februarie 2012 00:00 | Publicat în EDUCAŢIE
* Peste 500 de părinţi au solicitat evaluare psihosomatică * În urma recensământului s-au înregistrat 9864 de elevi care vor intra în toamnă la şcoală. Dintre aceştia, 4460 vor fi înscrişi în clasele pregătitoare, iar 5404 în clasele I. În timp ce la Bucureşti unii părinţi au dat în judecată Guvernul şi ministerul Educaţiei nemulţumiţi că nu îşi vor mai putea înscrie copiii la şcolile pe care şi le doresc încă, la Galaţi a început evaluarea psihosomatică, c ...

Caz unicat în Galaţi: o familie în luptă cu inerţia şi indolenţa

Sâmbătă, 11 Februarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Părinţii care au copii nevăzători sau slab văzători au pe cineva care să le pledeze drepturile * Familia Cioc îşi doreşte înfiinţarea unei clase pentru elevi nevăzători la Galaţi * Şapte copii au fost operaţi în SUA şi şi-au recăpătat parţial vederea, ca urmare a demersurilor celor doi  * De obicei, necazurile şi suferinţa te transformă într-un om egoist şi însingurat. Nu aşa s-a întâmplat şi cu Ancuţa şi Mihăiţă Cioc, părinţii unui băieţel născ ...

Barza a rămas şomeră - Mami, tati, cum se fac copiii?

Sâmbătă, 04 Februarie 2012 00:00 | Publicat în MAGAZIN
* Dacă unii dintre noi, la 12-14 ani, încă mai credeam că ne-a adus barza, adolescenţii de aceeaşi vârstă de azi ştiu cum stă treaba cu „testul barza” * Viaţa sexuală începe la vârste din ce în ce mai fragede şi, uneori, copiii ajung părinţi * Conform statisticilor, în Uniunea Europeană suntem pe locul trei la număr de avorturi şi pe locul secund la mame adolescente *Trei berze stau la taclale despre ce-au mai făcut. Prima barză: “Eu am adus pe lume doi gemeni drăg ...

Semne care arată un abuz sexual la copil

Sâmbătă, 14 Ianuarie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* De la 15 cazuri aflate în evidenţa DGASPC în 2010, s-a ajuns la 20 în 2011 * Directoarea instituţiei susţine că numărul lor e de fapt mult mai mare şi că din cauza ruşinii ele nu ajung la autorităţi * Cum îi fereşti pe copii de abuz * Numărul de abuzuri sexuale asupra copiilor aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a crescut în ultimul anul trecut cu 33 la sută, comparativ cu 2010. De la 15 cazuri s-a ajuns la 20. D ...
* Continuăm serialul utilitar adresat părinţilor, cu informaţii despre cluburile sportive din Galaţi unde pot fi îndrumaţi copiii * Dansul sportiv poate fi una dintre cele mai fericite alegeri, fiind o mare atracţie a celor mici * În Galaţi, există trei cluburi de dans Pentru părinţii care conştientizează importanţa mişcării fizice pentru sănătatea copiilor, dansul sportiv poate fi alegerea optimă, mai ales în cazul celor de vârste mici, fiind binecunoscut faptul că le p ...
* Începând de astăzi, „Viaţa liberă” vă va oferi, săptămânal, informaţii utile despre cluburile sportive din Galaţi către care pot fi îndrumaţi copiii În condiţiile în care a crescut alarmant numărul copiilor cu afecţiuni generate de obezitate, totul fiind generat de lipsa de mişcare, pentru părinţii responsabili a devenit absolut necesară îndrumarea celor mici către practicarea sportului într-un cadru organizat, după un program strict. Motivaţiile sunt multiple ...

Generaţia „Facebook” se autodistruge

Marți, 27 Decembrie 2011 00:00 | Publicat în SPORT
* Moda socializării pe Internet alungă tinerii de pe terenurile de sport * Medicii, profesorii de educaţie fizică şi antrenorii susţin că a crescut alarmant incidenţa afecţiunilor cronice în rândul copiilor, în mare parte din cauza faptului că nu fac sport * Riscul de a deveni o naţie de obezi este amplificat de puţinele ore de educaţie fizică la şcoală, de unii medici care dau scutiri în loc de recomandări spre mişcare, dar şi de părinţii care-şi uită copiii la comput ...
Pagina 111 din 112