Gheorghe Arsenie

Gheorghe Arsenie

CSM Arcada, la al doilea succes în campionat

Luni, 18 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Pentru CSM Arcada, campioana ultimelor trei ediții, actualul sezon a debutat cu două victorii din tot atâtea meciuri disputate. Sâmbătă, gălățenii au jucat cu echipa Universității de Vest Timișoara, în fața căreia, ca și în prima rundă cu Titanii, s-au impus foarte clar. Jocul a fost controlat permanent de către elevii lui Sergiu Stancu, care au finalizat disputa la scorul de 3-0 (25-13, 25-12, 25-19). Tehnicianul gălățean s-a declarat mulțumit de prestația celor trimiși ...

Liderul campionatului joacă în deplasare... la Braniștea!

Sâmbătă, 16 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
În etapa a șaptea a Ligii a IV-a este programat și meciul Quantum Club – Unirea Braniștea. La prima strigare, echipa din Galați este organizatoare a jocului, dar pentru că nu dispune de un teren, Quantum își va susține meciul de acasă pe terenul adversarei. Meciul are loc duminică, la ora 14,00, sub comanda arbitrului Adrian Sava, observator Daniel Burloiu. Iată și programul celorlalte meciuri ale etapei: Răzeșii Valea Mărului – Covurluiul Tg. Bujor (se joacă la Matca – a ...

CSM Arcada părăsește Liga Campionilor

Vineri, 15 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Campioana României la volei masculin a jucat miercuri seară, în Cehia, meciul retur din preliminariile Champions League, în compania campioanei acestei țări. Un meci capital pentru calificarea în turul al doilea, după ce în prima manșă echipa noastră câștigase la limită, cu scorul de 3-2. Și de această dată a fost tot 3-2, dar pentru cehii de la Karlovarsko Karlovy Vary. În această situație, pentru desemnarea învingătoarei, a fost necesară disputarea unui set suplimentar ...

Calificarea - cuvântul de ordine la CSM Arcada

Miercuri, 13 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
În această seară, voleiul gălățean are de susținut un examen dificil în competițiile europene. Este manșa retur a duelului Karlovarsko - CSM Arcada, din Champions Legue. Cu o săptămână în urmă, la Galați, cele două formații s-au întâlnit în manșa tur. A fost o partidă echilibrată, încheiată cu succesul echipei noastre, cu un scor la limită, 3-2. Pentru a prefața meciul din Cehia, l-am invitat pe profesorul Sergiu Stancu, antrenorul triplei campioane, să ne răspun ...

CSM Arcada a plecat în Cehia

Marți, 12 Octombrie 2021 04:00 | Publicat în SPORT
Jucătorii campioanei CSM Arcada au părăsit, ieri după-amiază, capitala, pentru a ajunge în Cehia, acolo unde îi așteaptă o partidă deosebit de importantă în Liga Campionilor la volei masculin. Este vorba despre meciul cu Karlovarsko Karlovy Vary, din primul tur de calificare al competiției continentale destinată campioanelor. Au făcut deplasarea 13 jucători din lot, cu toții hotărâți să reușească o evoluţie cât mai bună şi calificarea în faza următoare. Întâlnirea ...

FC Universitatea, victorie mare la Târgoviște

Marți, 12 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Runda a cincea a Ligii I de fotbal feminin a fost favorabilă echipei gălățene FC Universitatea, care a obținut victoria, după mai multe luni de secetă. Duminică dimineață, de la ora 10.00 (aceasta a fost una din metodele de șicanare a adversarelor), FC Universitatea s-a deplasat pe terenul din Târgoviște pentru meciul cu echipa gazdă - CS Școlar. Un meci de care pe care, întrucât înaintea startului ambele echipe erau pe zero la capitolul puncte. Ei bine, de această dată, ele ...

Victorie cu gândul la returul din Cehia

Luni, 11 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Sâmbătă seară, campionii de la Arcada au susținut meciul de debut în Campionatul Diviziei A1 (ediția 2021-2022). Parteneri le-au fost bucureștenii de la Olimpia Titanii. A fost un meci de "încălzire" pentru echipa noastră, care miercuri are de susținut partida din deplasare cu campioana Cehiei. Replica tinerei echipe bucureștene nou-promovate a fost prezentă doar uneori. În rest, jocul a fost dominat clar de elevii antrenorului Sergiu Stancu, învingători fără set pierdut: 3-0 ...

Start în sezonul oficial masculin

Sâmbătă, 09 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
În acest weekend sunt programate jocurile primei etape a încă unui nou sezon al Diviziei A1 de volei. În competiția masculină este prezentă și formația gălățeană CSM Arcada, echipă ce a dominat foarte clar ultimele trei ediții. Aceleași obiective le au gălățenii și în acest sezon, în care vor titlul de campioni, "Cupa României" și o prezență de durată în Champions League. În campionat vor activa 12 echipe, iar elevii antrenorului Sergiu Stancu vor disputa primul meci ...

Victorie gălăţeană, dar calificarea se joacă în Cehia

Vineri, 08 Octombrie 2021 06:00 | Publicat în SPORT
Miercuri seară, la Galați, a avut loc întâlnirea de Champions League dintre echipele campioane ale României - CSM Arcada și Cehiei - Karlovarsko Karlovy Vary. Un meci urmărit cu interes de amatorii voleiului din Galați, disputat cu multă ardoare de către ambele combatante. Gălățenii și-au dorit mult victoria, pentru a-și ușura misiunea din retur. Până la urmă au obținut-o, nu fără eforturi, dar și cu emoții. De notat că începuturile primelor patru seturi au fost extrem ...

Gălăţeancă laureată cu titlul de campioană europeană

Joi, 07 Octombrie 2021 05:00 | Publicat în SPORT
Zilele acestea a avut loc în Polonia, în orașul Swinoujscie, întrecerile celei de-a 34-a ediții a Campionatului European de karate kyokushin - KWF. Deși a fost o competiție continentală foarte importantă, țara noastră a fost prezentă cu o singură sportivă. Este vorba despre Crina Teodora Gheorghiu, care a concurat la categoria 16-17 ani. După o evoluție excelentă, gălățeanca legitimată la ACS Kamikaze Dojo a depășit toate așteptările. A obținut numai victorii, s-a clas ...
Pagina 127 din 284