Florin Radu

Florin Radu

Simona Halep, eliminată de la US Open

Miercuri, 31 August 2022 07:00 | Publicat în SPORT
Deși era a șaptea favorită a turneului (a doua, conform bookmakerilor), Simona Halep a dezamăgit în cadrul ultimului Grand Slam al anului, fiind eliminată din primul tur. Românca a cedat, scor 2-6, 6-0, 4-6, în fața Dariei Snigur (Ucraina), jucătoare venită din calificări. "Totul m-a surprins și, din păcate, nu am reușit să găsesc soluții astăzi. Îmi pare rău, dar asta este viața și ăsta e sportul, mergem înainte", a spus Simona Halep, după meci, pentru Eurosport, difuz ...

United Galaţi domină futsalul românesc

Marți, 30 August 2022 12:45 | Publicat în SPORT
UPDATE. Echipa gălățeană United și-a confirmat supremația în futsalul din țara noastră, prin câștigarea Supercupei României, în fața principalei rivale, Autobergamo Deva. Colecția de trofee din vitrina formației United Galați s-a mărit considerabil în ultimii ani, iar seria succeselor a fost rotunjită luni seară, la Odorheiu Secuiesc, când băieții conduși din teren și de pe bancă de Florin Ignat au reușit să se impună în finala Supercupei, în faţa echipei Autobe ...

Etapă intermediară în Superligă

Marți, 30 August 2022 07:00 | Publicat în SPORT
În această săptămână, de astăzi până joi, se joacă în etapa a opta din Superligă, câte trei meciuri marți și miercuri, plus alte două joi. Iată programul complet: CS Mioveni - UTA (marți, ora 16,30), FCU Craiova - Sepsi (marți, ora 19,15), Rapid - "U" Cluj (marți, ora 22,00), Chindia - Petrolul (miercuri, ora 16,30), CFR Cluj - FC Voluntari (miercuri, ora 19,15), Farul - FCSB (miercuri, ora 22,00), FC Botoșani - FC Argeș (joi, ora 18,00) și FC Hermannstadt - CSU Craiova (j ...

Analiza transferurilor făcute de Oțelul sub comanda lui Dorinel Munteanu

Luni, 29 August 2022 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană Oţelul a reziliat deja contractele cu patru jucători care au semnat în această vară, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la strategia clubului. Sub comanda lui Dorinel Munteanu, Oţelul a pornit de la un club dărâmat moral și financiar și a ajuns să promoveze din primul an, fără prea mari emoții, în Liga a II-a. Startul de campionat în al doilea eșalon este unul bun, cu opt puncte din patru meciuri, fără să fi cunoscut până acum înfrânger ...

Oțelul rămâne pe loc de play-off în Liga 2

Duminică, 28 August 2022 20:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană se află în continuare între primele șase echipe din Liga a II-a, ceea ce constituie și obiectivul de final. Egalul din meciul cu Șelimbăr, scor 1-1, de vineri, o ține pe Oțelul în poziție de play-off, chiar dacă unele contracandidate au reușit să-și câștige meciurile în această etapă. ”În general, nu-mi plac rezultatele de egalitate, dar ținând cont că am avut în față o echipă cu experiență de Liga a II-a, rezultatul final poate fi conside ...

Oțelul rămâne neînvinsă după 1-1 cu Selimbar

Vineri, 26 August 2022 18:32 | Publicat în SPORT
Otelul a reusit sa isi indeplineasca obiectivul de a pleca fara infrangere de pe terenul liderului la zi al campionatului ligii secunde, CSC Selimbar. A fost 1-1, dupa ce Otelul a deschis scorul in prima repriza prin Cisotti, dintr-un penalti scos de Jardan. Egalarea s-a produs la cinci minute dupa pauza, cand Ursu a executat impecabil o lovitura libera de la marginea careului, dictata dupa un fault inutil comis de Azinovic.  Otelul putea da lovitura prin Nica, cu un sfert de ora inainte ...

BASCHET. Gălățenii au adus trei străini

Sâmbătă, 27 August 2022 06:00 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet masculin a CSM Galați, pregătită de antrenorul Florin Nini, a reușit să perfecteze transferurile a trei jucători străini în vederea noului sezon. Aceștia sunt Milos Nikolici (conducător de joc, 26 ani), Nedeljko Prijovici (26 ani) și Juhwan Harris-Dyson (24 ani, foto). Primii doi sunt sârbi, iar cel de-al treilea este din SUA. Aceștia s-au alăturat deja lotului pregătit de Florin Nini, din care mai fac parte jucătorii români: Ciotlăuș, Petică, Calenic, Stan ...

RUGBY. CSM Galați revine cu meci acasă

Sâmbătă, 27 August 2022 04:00 | Publicat în SPORT
Echipa Clubului Sportiv Municipal Galați (antrenor Marius Secuianu) va disputa primul meci de pe teren propriu de la reluarea jocurilor oficiale, sâmbătă, ora 11:00, cu Știința Petroșani. Partida se va disputa pe Stadionul ”Municipal”, cu acces gratuit pentru cei interesați să urmărească disputa de la fața locului. Gălățenii se află pe locul al nouălea din play-out înaintea partidei, în vreme ce adversarii vin la Galați de pe poziția a patra în clasamentul la zi. În r ...

VOLEI. CSM Arcada, debut în deplasare

Vineri, 26 August 2022 01:00 | Publicat în SPORT
Federația Română de Volei a stabilit țintarul pentru ediția de campionat 2022-2023 a Diviziei A1 de volei masculin, competiție la care ia parte și echipa gălățeană CSM Arcada, campioană a ultimelor patru ediții. Astfel, conform tragerii la sorți, CSM Arcada va debuta în noul sezon în deplasare la Rapid București, pe 8 octombrie. Primul meci de pe teren propriu va fi pe 15 octombrie cu Dinamo București, iar meciurile cu Steaua și SCMU Craiova, celelalte două contracandidate ...

Oțelul joacă pe terenul liderului, în etapa a patra a ligii secunde

Vineri, 26 August 2022 06:00 | Publicat în SPORT
Gălățenii au de trecut un test important în vederea clasării pe un loc de play-off la capătul sezonului regulat. CSC Șelimbăr – Oțelul este meciul care deschide runda a patra din Liga a II-a astăzi, de la 16,30. Partida, ce va fi transmisă în direct de canalele DigiSport și PrimaSport, se va disputa la Rm. Vâlcea, chiar dacă echipa gazdă este din județul Sibiu. Gălățenii, cu șapte puncte acumulate după trei etape, vor avea de jucat în compania liderului la zi. Cei de la ...
Pagina 133 din 256