*Nu știu câți dintre tinerii patriei, gen, știu cum se poate ajunge cu elicopterul la Târgoviște, gen, sau cum pot fi despărțite cuvintele DICTATURĂ și RAFALĂ în silabe triste, gen...
Poate că fraza de mai sus e doar o frază de gen incert, scrisă cu picioarele minții, care mi-ar putea afecta diagnosticul pe care mi l-a oferit, cu generozitate, medicul de scufiță, dar să știți că nu eu am început. Eu ca eu, dar când îi aud pe alții, simt nevoia să mă adresez conducerii spitalului, ca să-mi cer externarea. Au făcut unii un studiu, potrivit căruia „41% dintre tinerii născuți între 1990 și 2006 cred că dictatura ar fi un sistem politic bun pentru țară, chiar dacă nu au experimentat un astfel de regim.”
Cam așa e și cu gândirea: ar fi bună și ea la ceva, dar n-are rost să riscăm. Că cine știe ce probleme ne mai face și gândirea asta și câte necazuri ne-ar aduce ea, Doamne ferește! Dacă studiul ăla și concluzia sa sunt adevărate, înseamnă că viitorul sună bine. Atâta doar că tonul de rapel este un fragment din celebrul șlagăr de concentrare „Dă, mamă, cu biciu-n mine / Că n-ai făcut comunismul bine!”
*Presa a trecut demult la gândirea totalitară cu dispensă și înlocuitori. Mă rog, nu toată presa, dar orșicât. Practic, o bună parte a presei mimează gândirea, discernământul, buna cuviință si deontologia. Ziare.com, de pildă, atrage atenția precum alarmista-n târg: „Leușteanul, pericol pentru sănătate! Nu-l mai consuma!”.
Dragă redacție-a-lu’-ziarepunctcom, te rog respectuos să nu mai halești borș, mai ales dacă are leuștean! Nu de alta, dar LEUȘTEANUL este - ATENȚIE! - un eufemism, adică o subdiviziune a LEULUI. Stai departe de el, că sare la bătaie, mușcă și, ce e și mai haios, te poate îmbolnăvi de sărăcie!
*Au uitat ăștia să închidă poarta 9 de ieșire din țară, iar Iohannis atâta a așteptat. A fugit la Bruxelles, unde... ce credeți c-a făcut?! Exact ce știe el mai bine să facă. Nu, n-a schiat, că nu l-au lăsat să intre cu pârtia în sală, ci a tras un semnal de alarmă. E un sacrilegiu istoric, de care până și Vasile Roaită s-a dezis încă de pe vremea în care coropișnițele nu știau să sape găuri de golf.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".