* Stimați colegi de specie, am observat că atunci când are loc un accident rutier cu iminență de implicare a Unității de Primiri Urgențe, organele abilitate "activează planul roșu". Mai devreme sau mai târziu, cineva trebuia să observe incorectitudinea cromatică și politică. Ca să nu mai existe discriminare și ca să nu fie lezați șoferii daltoniști, un funcționar de la Ministerul Transporturilor propune ca măcar în accidentele în care sunt implicate vidanjele, autoritățile să activeze planul maro, iar presa să aloce spații ample de dezbatere pe tema existențialismului, a spitalelor regionale și a celor 7.589 de km de autostradă, care urmează să fie daţi în folosință, până în luna amai, cu condiția ca alegerile să fie amânate pentru luna august 2029.
* Potrivit presei, Phenianul a trimis soldați în Rusia, pentru a lupta contra Ucrainei. Nici bine nu s-au aclimatizat aceștia pe front, că analiștii au și remarcat pericolele nevăzute, sau aproape nebănuite. Deutsche Welle a făcut o analiză laborioasă, potrivit căreia "chiar și o călătorie în Rusia ar putea să-i facă pe acești soldați nord-coreeni să realizeze cât de săracă este țara natală, Coreea de Nord, si să se întoarcă în țară cu idei periculoase." Analiștii de la Deutsche Welle se tem că soldații nord-coreeni ar putea, într-o bună zi, să pună în pericol regimul lui Kim Jong-Un.
După ce soldații nord-coreeni au descoperit internetul și, inevitabil, pornografia, pe care au îmbrățișat-o fără rezerve, presupusa răsturnare a regimului de la Phenian ar fi ultima grijă a liderului Kim Jong-un. Cea mai mare problemă a bravilor ostași, când se vor întoarce din Rusia, este să n-o facă brusc, ci să se întoarcă cu precauție. Sau, cum spunea analistul de politică externă și creatorul de chiloți Cătălin Botezatu, coreenii ar trebui să aibă grijă, și chiar să fie cu ochii pe ea, pe grijă.
* În București s-au înmulțit cetățenii pasionați de matematică. "De vină" ar fi și primarul general, Nicușor Dan, care i-a lăsat fără căldură. Martorii povestesc că pasiunea pentru algebră a început în dimineața în care un bărbat din Berceni a deschis ferestrele apartamentului său, sub pretextul că aerisește locuința. În realitate, acesta a vrut să vadă dacă media aritmetică obținută din temperatura de afară și aia din casă are o valoare decentă. Concluzia a fost că până și pinguinul de companie s-a prins de truc.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".