* La ora la care scriu aceste rânduri, presa anunță: "Curtea Constituțională a anulat primului tur al alegerilor prezidențiale. Votul va fi reluat de la zero!". Coca-Cola Zero, cum ar spune doamna Valerica.
* Un bărbat din provincia canadiană Ontario a ajuns la spital, cu răni destul de nasoale, după ce a sărit pe un urs polar care îi atacase soția. Ceea ce vedeți în imaginea care însoțește rubrica este un fel de canadian din România, alături de soția sa. Și el cel puțin la fel de viteaz și curajos precum bărbatul din Ontario. Atâta doar că românul a nimerit într-o zonă pitorească, în care, nefiind urși polari, n-a avut nevoie decât de măscuță, pentru a le salva pe mama și pe bunica soției sale.
* Din cauza campaniei electorale, care nu se încheiase, Moș Nicolae a fost nevoit să se implice politic: a venit pe cap de locuitor.
La bucureștenii care trăiesc în blocurile fără apă caldă și căldură, a venit Moș Nicușor, care le-a adus aminte că, dacă vor să aibă căldură în apartamente în astă iarnă, trebuie să-și citească temperaturile arctice în modul, cum fac matematicienii din Siberia.
Nici frații Cămătaru n-au scăpat de venirea Moșului. Pentru ei, Moș Neculai e un fel de locotenent al lui Moș Crăciun. Ca să fie sigur că nu o pățește, Moș Nicolae a venit cu o sanie trasă de lei, plus camăta.
Moș Nicolae e atât de generos, încât a venit chiar și la Traian Băsescu. Deși nu era treaz, fostul președinte s-a prefăcut că doarme, ca să nu bată la ochi.
* Statul român încearcă să încurajeze educația sanitară a copiilor din mediile defavorizate. Pentru asta, a anunțat că le oferă 1.500 de lei pentru consultații stomatologice. O sumă care nu ajunge nici pe o măsea, veți spune, iar eu nu vă contrazic. Ideea e că una e să te duci la dentist, știind că ai dinți sănătoși, și alta e să-i dai dentisului 1.500 de lei, ca să-ți spună că n-ai nimic. Că n-ai nimic pe masă, am vrut să spun. Că altfel nu se explică absența cariilor.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".