* Politico a publicat un articol dedicat efectelor nocive ale consumului crescut din timpul sărbătorilor de iarnă asupra mediului înconjurător. Titlul celor de la Digi24.ro, care citează articolul din Politico este: "Trei moduri în care Crăciunul distruge planeta: brazii, jucăriile și risipa."
Nu e departe ziua în care Prelipceanu și ai lui ne vor spune că și Iisus a exagerat atunci când i-a cerut lui Moș Crăciun să-i aducă darurile magilor sub bradul artificial.
* Decembrie e pe terminate, și nici anul 2024 nu se simte prea bine. E perioada aceea în care hipsterii îmbufnați și prețioși, progresiștii smiorcăiți și trotinetiștii electrici aitiști nu-și pun dorințe, ci rezoluții. Am și eu una, o rezoluție, însă am publicat-o deja în monitorul oficial al familiei, un Samsung de 19 inch.
* Un studiu comis recent arată că pentru cei care o consumă, brânza franțuzească Camembert are beneficii cognitive. Concret, brânza asta cu mucegai îmbunătățește memoria. Românii care sunt prea săraci ca să-și permită brânză ieftină nu cumpără nici de aia scumpă, pentru că mulți dintre ei au și uitat când au mâncat ultima oară carne de porc.
* O familie de români a fost filmată când pârlea porcul pe stradă, în fața casei din Marea Britanie în care locuiește. Inevitabil, filmulețul a ajuns pe rețeaua "X". Ca să afle și britanicii că slovele și expresiile "șorici", "caltaboși" și "pomana porcului" nu sunt doar cuvinte seci și sintagme pentru jocul de scrabble.
* Un medic din Cleveland, Statele Unite ale Americii, zice că este expert în longevitate. Mai mult decât atât, Dr. Michael Roizen se laudă că și-a inversat vârsta biologică, așa încât, acum, deși are 78 de ani de când s-a născut, vârsta sa biologică ar fi de 57 de ani și ceva. Nu știu exact cât avea Irinel Columbeanu când umbla doar cu fete de douăzeci și ceva de ani, dar sigur nu era doctor proaspăt ieșit de pe băncile facultății de medicină și tratament.
* Potrivit presei de urgență, peste 3.000 de oameni din București și Ilfov au avut nevoie de ambulanță, în primele două zile de Crăciun. E ceea ce consumatorii de alcool în exces și ilfovenii care mânuiesc cu inabilitate petardele numesc "Oferte Last Minute de excursii de agrement și tratament la secția Primiri Urgențe". Mulți dintre cei 3.000 s-au și îmbolnăvit, numai ca să se plimbe cu ambulanța.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".