* E de noaptea polară a minții ce li se-ntâmplă unor ființe umane angrenate în sinergia faptelor electorale din România! Unul dintre candidații la președinție a fost reclamat la Protecția Copilului, după ce a promis în gura mare că, dacă va ajunge președinte, va face cu adevărat ceea ce nimeni n-a reușit: să transforme Capitala României în Micutzul Paris. De asemenea, CNA a amendat postul tv respectiv, pentru stand-up comedy mascat.
* Un fost pacient din Galați, actualmente client fidel al unui lanț de farmacii, este cercetat pentru contrabandă adezivă și furt intelectual. Anchetatorii spun că în timp ce-i oferea un plic suspect unui cardiolog, bărbatul purta adibași și haine de firmă aflată în insolvență.
* Guvernul nu doar că nu doarme, dar se și gândește serios la românii bătuți de soartă. Special pentru bugetarii români, pentru care Paștele încă mai înseamnă ceva, Guvernul României va lansa programul de tihnă spirituală, odihnă și tratament duhovnicești "Minivacanța de minineuitat". După minivacanța de 1 Mai, bugetarii se vor întoarce la serviciu, pentru câteva ore, pentru a le povesti colegilor clipele de neuitat petrecute în minivacanța de Paști de minineuitat, alături de cei dragi.
* De la președintele interimar al țării am aflat că, în martie, peste 40.000 de români au vizitat grădinile și interiorul Palatului Cotroceni. Mulți dintre vizitatori au vrut să vadă cum arată cel supranumit Camion Iliescu. Alții au ajuns în grădina palatului Cotroceni pentru a i se putea lamenta lui Dumnezeu, în cunoștință de cauză, în legătură cu mărimea grădinii. Nu puțini au fost românii, care, neștiind să folosească Waze-ul, s-au dus la Palatul Cotroceni după ce-au auzit la radio că e promoție la celebrul mall Afi Cotroceni.
* Un tânăr în vârstă de 40 de ani din județul Vaslui se zbate între viață și viață, după ce a comis imprudența de a-i promite viceprimarului orașului Huși că renunță la statutul de asistat social, pentru a-și căuta un loc de muncă. Bărbatul este internat la o clinică de dezintoxiare ideologică. Potrivit medicilor, tânărul a fost intoxicat de membrii familiei, care i-au băgat în cap ideea că munca n-a omorât pe nimeni.