* Potrivit programului de guvernare, localitățile din România care au mai puțin de 1.500 de locuitori ar urma să rămână fără viceprimari, deoarece această funcție va fi desființată. Pentru echilibru, măsura va fi urmată de un gest de reparație morală si de înaltă ținută etică: la primăriile care vor rămâne făra viceprimari, vor fi angajați câte cinci vicepremieri.
* Summitul NATO desfășurat la Haga ne aduce multe vești bune și așa-zis bune. Una dintre ele stă sub semnul versurilor: A fost odată Cannes povești/ Va fi ca niciodată". Regizorul Corneliu Porumboiu a anunțat că interacțiunile umane ale președintelui Nicușor Dan cu oamenii de stat prezenți la summitul de la Haga l-au impresionat în așa hal încât a hotărât să facă o continuare a filmului său de succes "A fost sau n-a fost?". Noua peliculă, pe care critica o vede deja nominalizată la premiile de la Cannes, se va numi "A dat sau n-a dat mâna?". Paradoxal, decorurile pentru filmări sunt cele folosite la realizarea primului film al lui Porumboiu. Sunt, cum s-ar zice, decoruri second-hand. Pentru rolul lui Donald Trump se bat nu mai puțin zece actori profesioniști. Rolul lui Nicușor Dan va fi jucat chiar de către Nicușor Dan, pentru că fostul primar pare a fi de neînlocuit.
* Hotnews.ro relatează ceva ce pe vremuri putea fi considerat halucinant: "Curtea de Apel București a decis achitarea definitivă a celor doi inspectori ANAF descoperiți cu diplome false, motivând că aceștia nu au urmărit să înșele instituția, ci să muncească."
Acum înțeleg de ce gesturile mai multor oameni de bună credință din România au fost interpretate greșit și condamnate ca atare. De pildă, Frații Cămătaru n-au vrut să le facă rău beneficiarilor serviciilor lor, pe care, vezi Doamne, i-ar fi agresat și stresat prin intermediul leilor din gospodărie, ci doar să-i familiarizeze cu exoticul sentiment al ființei umane îngrozite de noțiuena de "savană".
Un alt exemplu de distorsionare a adevărului și de rea credință este cel al fiului președintelui LPF, Mario Iorgulescu, despre care s-a spus c-ar fi fugit din țară, sustrăgându-se astfel de vitregia detenției. În realitate, Mario a plecat în Italia după ce a aflat că trebuie să vezi măcar o dată orașul Napoli, după care poți și să omori... Pardon!... după care, poți să reciți "Memento Mori".