POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)

POEM în MIȘCARE (oare ce-ar fi?)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ:

nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!!??

Mişcarea ţine totul într-un Punct:

cel mai frumos, mai simplu şi mai mare

din câte puncte-au fost şi vor mai fi

pe Linia subţire şi flămândă

dintre o viaţă ieftină şi-n van,

şi-o moarte scumpă/schimnică la pândă!!??

Văd că mă mişc, dar cred că sunt mişcat

şi n-am la ceastă Stare nici o vrere!!

N-am pus nimic în hrana cestui Sens

şi-a cestei Ne/Cunoaşteri care-mi cere

trup, suflet, gând, iluzie şi vis,

însă nu-mi dă răspuns la întrebare:

oare ce-ar fi, de nu ar fi Nimic??

Cine şi Ce-ar mai contra/sta-n Mişcare??!!

Citit 2976 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iulie 2025 19:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.