Ne-au adus la apă de lemn, dar măcar suntem în trend

Ne-au adus la apă de lemn, dar măcar suntem în trend
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Ministrul Educației, Daniel David, e în concediu, însă profesorii sindicaliști care au pichetat sediul ministerului din București n-au înțeles subtilitatea vilegiaturistului. Legat de concediu, ministrul a explicat, pentru site-ul Educație Privată: "Era planificat cu familia din primăvară." Asta-i altă subtilitate, din care profesorii nemulțumiți ar trebui să priceapă că, aidoma gospodarului, ministrul își planifică iarna concediul, iar vara se urcă pe sanie, tot din precauție, după care pleacă în Laponia, ca să poată da vina pe Moș Crăciun.

* Muzeul Național de Istorie Americană elimină numele lui Donald Trump dintr-o expoziție dedicată procedurii de destituire, în ciuda faptului că Trump este singurul președinte care a trecut de două ori prin impeachment. Nu e de mirare. Americanii care conduc acel muzeu au inventat automobilul fără motor, căruia îi lipsesc doar roțile și volanul. Ca să fie siguri că, atunci când îl duc în service, nu le fură derbedeul ăla de mecanic cleptoman.

* În vara anului 2010, Ministrul Dezvoltării și Turismului, Elena Udrea, le-a dăruit pantofi cu toc femeilor sinistrate din localitatea Săucești, județul Bacău, sat grav afectat de inundații. Gestul Lenuței n-a trecut neobservat, devenind sursă de inspirație. Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor de Foioase și nu numai, Diana Buzăianu, s-a dus la Broșteni, la 4 zile de la inundații, din motive de precauție. Practic, patru zile i-a luat doamnei Diana să afle în ce zodie este născut cel care a scris povestirea literară "La scăldat", în care autorul amintește că, deși a plecat cu caprele Irinucăi la cireșe, personajul principal a ajuns cu ele la Lungulețu, în Dâmbovița, ca să cumpere varză. Ce legătură are documentarea literar-istorică a Dianei De la Mediu cu gestul de fashion al Elenei Udrea? Doamna Buzăianu are și dumneaei pantofi cu toc, și nu m-ar mira să aibă chiar și sandale. Dar despre cele din urmă, într-o ediție viitoare a rubricii de față.

Citit 912 ori Ultima modificare Vineri, 01 August 2025 17:59

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro