Mai vine omul la spital, dar mai și pleacă

Mai vine omul la spital, dar mai și pleacă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un tânăr britanic a supraviețuit unei căderi de la 3.300 de metri, după ce parașuta sa nu s-a deschis, în timpul unui salt în Las Vegas. N-a apucat să dea vina pe îngerul păzitor, pentru că s-a prins destul de repede că e viu, mai ales când i-a auzit pe medicii și asistenții din ambulanță polemizând pe tema apariției omului și maimuței pe Pământ, nu musai în ordinea asta. Există voci, și nu-s puține, care spun că, dacă tânărul britanic ar fi ajuns la una dintre Unitățile de Primiri Urgențe (UPU) din România, mai mult ca sigur că și-ar fi revenit mai repede. Cum așa?! Statistica și studiile spun că, atunci când ajungi la UPU, după ce nu ți s-a deschis parașuta, primul ajutor este și cel mai important. Practic este catalizatorul miraculos care te aduce la viață, instantaneu, bașca te trezești hlizindu-te, pentru că semenii în halat de lângă targă se pricep cel mai bine la terapia prin caterincă și miștocăreală. Este acel moment crucial și vital, premergător întâlnirii cu medicul de gardă, care se bazează pe glumițele pe care sanitarii de pe ambulanță le fac pe seama parașutei. În plus, imediat ce pacientul care căzut de la peste 3.000 de metri, pe motiv că parașuta nu i s-a deschis, este întâmpinat la spital de cel puțin o asistentă tv, care pretinde că-l cunoaște pe Capatos.

* O casă de discuri din București le propune firmelor de pompe funebre din Capitală și nu numai să introducă în pachetul basic de înmormântare celebrul șlagăr de solidaritate "Dacă pleci" al nu mai puțin celebrului cantautor Cătălin Crișan. Nu că până acum nu s-ar mai fi întâmplat ca fanfarele să cânte acest refren, în drum spre țintirim, însă propunerea casei de discuri este una specială: hitul de profundă mâhnire "Dacă pleci" să fie interpretat, acapella, de cei mai cunoscuți vocaliști din industrie: Cloșca, Horea Brenciu și Cătălin Crișan, cei care au dat viață inclusiv cântecului "Nu mai întoarce, Doamne, roata!"

* Presa românească semnalează cea mai mare achiziție din istoria armatei: MApN cumpără 270 de teancuri noi, alcătuite din bancnote nou-nouțe, pentru apărarea pensiilor speciale.

Citit 104 ori Ultima modificare Joi, 02 Octombrie 2025 16:05

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro