* Ați auzit si ați citit, nu o dată, despre "interzicerea cumulului pensiei cu salariul". Părerea mea este că, înainte de asta, cei din Guvernul Bolojan au interzis cumulul gândirii cu competența.
* O femeie din Venezuela a primit Premiul Nobel pentru Pace. La Washington, drapelul de luptă a fos coborât în pernă, iar Donald Trump încă se chinuie să despartă cuvântul "război" în silabe triste. Special pentru "America Literară", Trump a declarat: "Bine că măcar i-au dat lui Cărtărescu premiul Bănel pentru întreaga activitate".
* În ziua în care se anunța că Trump n-a câștigat Nobelul pentru Pace, mi-am amintit că România este țara care l-a dat lumii pe primul și singurul președinte din istorie care a primit Premiul Nobel pentru Tace. Da, despre Klaus Iohannis este vorba, cel care a făurit ceea ce numim "România lucrului bine tăcut".
* Cinci români, care au plecat în Germania pentru un trai mai bun, au furat cupru în valoare de aproape două milioane de euro, bani pe care i-au pierdut la păcănele. Vă rog să mă iertați că m-am pripit! Am vrut să spun cinci români din 40 de hoți.
* Pentru prevenirea și contracararea războiului hibrid, MapN propune un plan național de apărare îndrăzneț, bazat pe convingerea că cea mai bună apărare este atacul de panică. Acest proverb, dacă-l putem numi așa, va fi preluat și de naționala de fotbal a lui Mircea Lucescu, care, mâine, va juca în Austria, împotriva echipei din țara cu același nume. Păcat că nu e meci de rugby! C-aș fi putut face și eu glumița aia cu "Stejarii".
* Când nici nu mai speram, am citit în presă vestea că "păstrăvul curcubeu poate fi crescut de acum și în Marea Neagră". Sper să-mi revin de tot și definitiv, când voi citi în aceeași presă de apă dulce că păstrăvul LGBTQ poate înota pe spate, mai ales în Crișul Repede.
* Limba nostra e-o camorră și este folosită de mafia jurnaliștilor de cumetrie meteorologică. Prestigiosul site de cultură Frigidi24.ro se întreabă retoric: "Ce se întâmplă cu vremea în următoarele patru săptămâni?!" Păi, ar putea păți ceea ce-a pățit și vaccinul anticovid, după ce Gheorghiță l-a lăsat afară, la 30 de grade Celsius: a fost vândut" pe o bere și trei mici, în Piața Obor.
Cezar Oană