A tăiat și i-a adunat

A tăiat și i-a adunat
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Râdem, glumim, dar necazul omului ăla nu-i mic și nici de neglijat. Și mă refer la domnul profesor Cristian Preda, fost privilegiat și apropiat al regimului Băsescu. Acesta, adică dom profesor Preda, și-a rupt diploma de doctor, mai precis o sosie a diplomei de doctor, în direct la tv.

Potrivit climatologilor, după gestul său de protest față de măsurile Guvernului, Cristian Preda a devenit acționar onorific si văzduhologic al firmei Zeva, doar pentru că, imediat ce și-a rupt hârtia, acesta s-a depus în propria curte, precum zăpada carbonică a mieilor: în 3 straturi, unul si unul!

Gestul lui Cristian Preda n-a rămas fără urmări. Prima reacție notabilă a venit din partea unei personalități intelectuale din politichia românească. Președintele Consiliului Județean Buzău, inegalabilul și inefabilul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Radio Erevan Ghelie FM"Vă mărturisesc că n-am înțeles aluzia domnului Preda. Adica, ce-a vrut domnia să sugereze, că doar dânsul are diplomă de aia, sau ce?! Adică, restul suntem vai de capul nostru, sau cum adică?! Recunosc că și eu am vrut să-mi rup diploma de Bacalaureat, încă de acum 20-25 de ani, însă nicio televiziune n-a vrut să transmită evenimentul în direct. De fapt, una singură m-a sunat ca să mă invite, dar i-am refuzat, deoarece mă confundaseră cu fostul președinte al Consiliului de la Constanța, care dormea rupt într-o intersecție, din cauză că-și dăduse licența în salată cu oțet. Dacă era cu adevărat doctor, domnul Preda nu trebuia să-și rupă hârtia aia, ci stetoscopul și, de ce nu, să-și taie halatul alb."

A tăiat și i-a adunat. Acesta este un fel de proverb, care, într-un fel sau altul, definește măsurile de austeritate ale Guvernului. Și dacă tot l-am pomenit, vreau să vă amintesc ce a declarat Ilie Bolojan, în prima decadă a lunii februarie 2026: "Pentru mine, când nu voi mai fi premier, va fi ca o ușurare." Cine s-ar fi gândit că o astfel de mărturisire cu aspect de profeție îi poate resemna pe șoferii de vidanjă sau pe oamenii de marketing din industria hârtiei?!

Citit 1317 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Februarie 2026 14:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.