Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale
priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale!
Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă,
cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă!
Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă...
şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă!
O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă...
(seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi iartă!)
Ia-mă să-mi dai împăcare/ cu toatele mele-n vecie!...
(aşa mi-a zis mama că-i bine, aşa mi-a zis mama că scrie
smerenia ta pe ţărâna/ din inima cărţilor tale,
în care văz duh şi din care/ beau viaţă la deal şi la vale!)
Hai... şi ascultă-mi aceste/ cuvinte-n sfârşit!... (mai întâi ne
mutăm înaintea născării.../ şi-apoi aşteptăm până mâine!)
