CÂT ÎNCĂ NU-I GATA (panoramic tangou)

CÂT ÎNCĂ NU-I GATA (panoramic tangou)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ia-mă să-mi dai nişte viaţă/ din multul înaltelor tale

priviri înspre lutul din care/ beau moarte la deal şi la vale!

Ia-mă acum, cât mai merge/ ulciorul iubirii la apă,

cât încă departe-i târziul/ şi-absenţa nu-i gata să-nceapă!

Acum, când blestemul acestei/ meniri încă ştie să ardă...

şi arde... şi face lumină/ şi-o poartă din poartă în poartă!

O poartă din uşă în uşă,/ din suflet în suflet o poartă...

(seraf păzitor al candorii,/ aude şi vede şi iartă!)

Ia-mă să-mi dai împăcare/ cu toatele mele-n vecie!...

(aşa mi-a zis mama că-i bine, aşa mi-a zis mama că scrie

smerenia ta pe ţărâna/ din inima cărţilor tale,

în care văz duh şi din care/ beau viaţă la deal şi la vale!)

Hai... şi ascultă-mi aceste/ cuvinte-n sfârşit!... (mai întâi ne

mutăm înaintea născării.../ şi-apoi aşteptăm până mâine!)

Citit 784 ori Ultima modificare Luni, 02 Martie 2026 14:36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro