Evaluaţi acest articol
(12 voturi)
14 comentarii

Cele mai multe dintre trotuarele şi străzile cartierelor care vor intra în reabilitare, peste câteva luni, nu au mai fost reparate de zeci de ani. Contractele de lucrări vor fi scoase la licitaţie. Ţiglina I, Mazepa II, Mazepa I, Siderurgiştilor şi Aurel Vlaicu sunt cartierele care vor beneficia, în acest an, de lucrări de reparaţii ale trotuarelor şi străzilor, dar şi de noi locuri de parcare, acolo unde spaţiul va permite. De asemenea, se va interveni pe Bulevardul Dunărea (pe întreaga sa porţiune cuprinsă între strada Brăilei şi Bulevardul Galaţi). Primăria a solicitat acordul de mediu în vederea obţinerii autorizaţiei de construire necesară lucrărilor care se vor desfăşura în cartierele amintite, iar contractele de execuţie vor fi scoase la licitaţie şi nu vor mai fi atribuite Ecosal, ca până acum, care, la rându-i, subcontracta anumite lucrări unor constructori gălăţeni.

Zonele vizate

Potrivit Biroului de Presă al Primăriei, în Ţiglina I se va interveni pe suprafaţa cuprinsă între străzile Cloşca, Brăilei, Regiment 11 Siret şi Bulevardul Marii Uniri (Faleza Superioară), în Mazepa I – pe porţiunea cuprinsă între străzile Brăilei, Roşiori, Bulevardul Marii Uniri şi Navelor, în timp ce în cartierul Mazepa II – pe aria cuprinsă între străzile Roşiori, Brăilei, Regiment 11 Siret şi Bulevardul Marii Uniri. În Siderurgiştilor va fi reparată infrastructura de cartier din zona delimitată de străzile Gheorghe Doja, Lebedei şi Dr. Răutu, în Aurel Vlaicu - pe porţiunea cuprinsă între1 Decembrie, Basarabiei, Nufărului şi strada Aurel Vlaicu, iar pe Bulevardul Dunărea, de la strada Brăilei până la Bulevardul Galaţi.

„Este un program pe care l-am demarat la scurt timp de la alegeri. Vom continua cu forţe mult sporite şi se va lucra simultan în mai multe zone ale oraşului. Acolo unde spaţiul va permite, vom înfiinţa şi noi locuri de parcare. Vom avea un acord-cadru până în 2020, cu alocări de fonduri de trei milioane de lei pe an, pentru fiecare zonă”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu, într-o conferinţă de presă susţinută în luna decembrie a anului trecut. Potrivit estimărilor autorităţilor, lucrările în zonele amintite vor demara cel târziu în vară. Programul va fi extins şi alte zone din I.C. Frimu, Micro 38, 39 şi o parte din cartierul Micro 13.

Lucrări de reabilitare a infrastructurii de cartier au fost executate şi anul trecut în Ţiglina I şi Mazepa II, fiind realizat, până la finele anului trecut, 25 la sută din ceea ce s-a comandat, potrivit primarului.

Citit 10469 ori Ultima modificare Vineri, 12 Ianuarie 2018 18:22

14 comentarii

  • postat de GALATEAN Joi, 11 Ianuarie 2018 17:50 78.96.81.*** Link la comentariu
    0
    4

    Daca te uiti atent la comentarii, se pare ca tot orasul este o ruina!

    Proiectele de pana acum cu care ne-a orbit alesii, au fost pentru carpeli, pentru care s-au consumat foarte multi bani.

    Si, culmea, se va interveni iarasi peste aceste carpeli facute de mantuiala, chipurile cu proiecte noi!

    Chiar nimeni din justitie nu verifica balbaielile acestea prin care se sifoneaza bani?!

    Raportează
  • postat de Tiron Florin Joi, 11 Ianuarie 2018 17:27 109.166.129.*** Link la comentariu
    1
    3

    Prin lucrările astea, se va îngreuna circulație în ?

    Raportează
  • postat de Culea Mihaela Joi, 11 Ianuarie 2018 16:50 5.198.226.*** Link la comentariu
    0
    6

    Inteleg ca sunt multe cerințe si probabil si multe presiuni ptr a se executa lucrări pe străzi mai importante dar daca se vrea cu adevărat sa se faca ceva,cat de putin ptr oameni simpli,va rog,veniti sa vedeti cum trăiesc oamenii de pe Str Cerului,bariera Traian.
    Este de domeniul groazei(nu exagerez),ce strada urâta,insalubră este Str Cerului.
    Un cartier de oameni bătrâni,simpli si cu demnitate,care își așteaptă rândul de zeci de ani.
    Mergeți dle Primar sa vedeti in ce condiții trăiesc bătrânii noștri in anul 2018.
    Nu exista canalizare.
    O strada fara canalizare este o strada insalubră,purtătoare de boli si necazuri.
    Cand se va ocupa Primăria de aceasta strada?
    Consider ca este o prioritate deoarece este o strada care face parte din orașul Galati.

    Raportează
  • postat de sor Joi, 11 Ianuarie 2018 16:09 5.13.185.*** Link la comentariu
    1
    13

    Toata lumea zice de reparare trotuare dar pe str.Nae Leonard unde s-au introdus mai nou si autobuze mari care nu au unde opri in statii fara a incurca circulatia nu sunt nici totuare intre Cluj si Marasti iar pana in IFR refugiile acoperite ocupa tot trotuarul si trebuie sa circuli pe strada . Intersectia Ghe. Doja cu Nae Leonard este infernala , ar trebui un sens giratoriu

    Raportează
  • postat de Cristi Joi, 11 Ianuarie 2018 15:28 5.2.208.*** Link la comentariu
    3
    5

    Str. Libertatii care este in prelungirea str.Unirii nu a fost reabilitata niciodata desi figureaza facuta.

    Raportează
  • postat de Simona Joi, 11 Ianuarie 2018 12:04 81.12.149.*** Link la comentariu
    3
    17

    Sa vedem daca Dragnea o sa-i dea banii respectivi pentru lucrari.
    Daca o sa mai urmeze si alte mariri de salarii la bugetari si pentru pensii, ma tem ca nu o sa mai ajunga banii de investitii.
    As vrea sa aud de la Pucheanu promisiunea ca daca nu va face ce promite sa-si dea DEMISIA!
    Are curajul sau onoarea asta?

    Raportează
  • postat de Iuliana Ursica Joi, 11 Ianuarie 2018 11:38 213.233.85.*** Link la comentariu
    1
    8

    Dar strada Nicolae Alexandrescu, fostă Dumitru Chicoș, pe când întra în reparații? Trotuarul este plin de pietricele ramase de la betonul prost turnat iar carosabilul e plin de gropi! Mai ales porțiunea de la Maternitate spre Piața Centrală!!!

    Raportează
  • postat de Vlad Tepes Joi, 11 Ianuarie 2018 10:42 109.102.92.*** Link la comentariu
    2
    20

    Despre Cartier Tiglina II se stie ceva ?
    Si aici sunt mari probleme: aleele napadite de buruieni, trotuare degradate, apa balteste cu zilele pe stradute, apa de 10 -20 cm in unele parcari care astfel devin inutilizabile.
    In parcul din spatele magazin Penny de pe Cosbuc ( intre blocurile M1 si M2 ) sunt cateva mese de piatra care sunt folosite , in special de tineri, care deranjeaza noaptea prin tipete, muzica , motoare turate - in special in anotimpul cald. Lasa mizerie acolo cu sacii ! Ziua comunitarii mai circula pe acolo, insa noaptea .... ori le este frica, ori sunt copiii sefilor lor sau altor smecheri cu functii, nu au curajul sa sparga gasca !!!

    Raportează
  • postat de X Joi, 11 Ianuarie 2018 08:53 213.233.93.*** Link la comentariu
    0
    14

    @Ala fara datorii - care-s firmele alea seriose de constructii ?
    Tancrad, care a facut str.Traian si acum se desprind bucati din ea, str. Tecuci care e in valuri daca mergi pe la Sf. Mina zici ca nu e adevarat, ca o sosea cu asfalt nou sa fie in halul asta.
    Vega '93 , cand circuli pe "6 Martie" - Str. Basarabiei - dupa baia comunala pana in Domneasca, sa ii multumesti dlui Istrate, strada reabilitata pe fonduri structurale daca-mi aduc aminte bine.
    Nu zic ca era cazul sa intervina cu ECOSAL, dar sa infiinteze o firma cu utilaje si oameni care sa faca reparatii de strazi mici si trotuare, lucrari pentru care se cer o gramada de bani pe nimic, este UTIL.

    Raportează
  • postat de Aderin Joi, 11 Ianuarie 2018 08:32 90.95.50.*** Link la comentariu
    1
    18

    Dacă se face treabă de mântuială și se pune asfalt presat cu piciorul, bordura de proasta calitate ( vezi de la ultimul leu - Brăilei până la Păpădie), și mai ales pe vreme ploioasa, friguroasa (că așa trebuie și că așa este scris în caietul de sarcini și proiecte...) eu va indemn sa faceți cate un cartier pe an, nu 10 și proaste, dar cu materiale de calitate și oameni(firma)de specialitate. Lumea știind că lucrează la stat ... lasă că merge și așa, las c'ai bine.

    Raportează
  • postat de DOBRE VLAD Joi, 11 Ianuarie 2018 08:05 78.96.253.*** Link la comentariu
    3
    11

    VREAU CA CADL. PRIMAR SA MEARGA PE JOS DE LA POTCOAVA PINA LA PITA LUCA SA VADA CA ESTE CEL MAI MIZERABIL TROTUAR ! DA CA MERGI CU COPILUL IN CARUT SE TREZESTE DIN SOMN DIN CAUZA GROPILOR

    Raportează
  • postat de Miruna Joi, 11 Ianuarie 2018 07:43 5.13.128.*** Link la comentariu
    1
    10

    In Micro 17, intre Scoala 5 si Prelungirea Brailei, la E -uri, facem de 4 - 5 ani , de 2 -3 ori /an adrese catre Primarie sa vina sa repare aleile dintre blocuri . Intotdeauna ni se raspunde ca suntem prinsi in Planul Primariei si vor veni ... dar cand???

    Raportează
  • postat de ROSCA VASILE Joi, 11 Ianuarie 2018 07:03 5.13.157.*** Link la comentariu
    1
    7

    dar strazile V.PANU SI LIBERTATII CIND VOR INTRA IN REPARATIE.VA RUGAM FACETI O VIZITA PE ACESTE STRAZI SI PREZENTATI CONCLUZIILESRVICIULUI ABILITAT DIN PRIMARIE. CU MULTUMIRI.

    Raportează
  • postat de Ala fara datorii Joi, 11 Ianuarie 2018 00:50 128.224.252.*** Link la comentariu
    5
    29

    In sfarsit si-a dat si primarul seama ca daca subcontracteaza mai multe firme de constructii se poate merge in paralel cu lucrarile de reparatii.
    Daca lasa ECOSAL-ul sa isi faca treaba pentru care sunt calificati : curatenie publica si servicii de salubritate si subcontracta firme serioase cu experienta in constructii , Galatiul arata boboc acum ...
    Din cate inteleg, bani de investitii sunt alocati dar nu si cheltuiti, ce mai astepta ???

    Raportează

Lasă un comentariu