Cum ajung gălăţenii să PLĂTEASCĂ de două ori apa de ploaie. Dacă aveţi contract individual, refuzaţi să plătiţi şi la asociaţie!
Foto: Bogdan Codrescu | Arhiva Viața liberă

Cum ajung gălăţenii să PLĂTEASCĂ de două ori apa de ploaie. Dacă aveţi contract individual, refuzaţi să plătiţi şi la asociaţie!
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Deşi au contract individual cu Apă Canal şi plătesc direct în conturile operatorului apa potabilă consumată, canalizarea şi apa meteorică, mai mulţi gălăţeni au descoperit că sunt obligaţi să plătească o parte dintre aceste servicii, mai exact apa meteorică, şi la asociaţia de proprietari din care fac parte.

Unele dintre asociaţiile de proprietari din oraş îi obligă pe gălăţenii care au contracte individuale cu Apă Canal să achite şi la asociaţie apa meteorică facturată de către operator. În ciuda faptului că oamenii plătesc deja acest serviciu!

Un astfel de caz ne-a fost semnalat de către un gălăţean din cadrul Asociaţiei de proprietari nr. 202, din Ţiglina I. Bărbatul a aflat că plăteşte de două ori pentru apa meteorică atunci când, nemulţumit fiind de suma pe care o are de achitat către asociaţie, a mers să ceară explicaţii. "M-am autosesizat pentru că m-am trezit că plătesc prea mult. Toată lumea o lasă aşa", ne-a spus bărbatul.

Deşi recunoaşte că nu este normal ca oamenii să fie taxaţi de două ori pentru acelaşi serviciu, preşedintele Petre Tofan ne-a spus, senin, că şi el este în aceeaşi situaţie, de mai mulţi ani. Însă, spune reprezentantul asociaţiei de proprietari, vina o poartă Apă Canal, întrucât nu i-a scăzut de la plată pe cei care au contracte individuale. Răspunsul pare cel puţin halucinant, în condiţiile în care ne-a fost oferit chiar de către reprezentantului legal al asociaţiei de proprietari. Acesta ne-a spus că a făcut o sesizare către Apă Canal, în toamna anului trecut, dar nu a înţeles mai nimic din răspunsul formulat de către operator. Apă Canal, în schimb, afirmă contrariul.

"Asociaţia nu are temei legal"

Reprezentanţii Apă Canal ne-au declarat că asociaţiile de proprietari nu trebuie să factureze apă meteorică apartamentelor care au perfectate contracte individuale de furnizare. Mai mult, conducerea operatorului de apă rece şi canalizare subliniază că asociaţiile de proprietari nu au "niciun temei legal" în acest sens. "Şi la noi au venit mai mulţi clienţi care s-au plâns că sunt obligaţi să plătească şi la asociaţie apa meteorică. Îi rugăm pe toţi cei care au branşamente individuale şi se confruntă cu astfel de probleme să ne sesizeze pentru a face verificări, să vină la sediul societăţii", ne-a declarat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal.

De altfel, la jumătatea lunii trecute, reprezentanţii operatorului au postat pe propriul site o informare prin care au atras atenţia că astfel de practici sunt interzise şi i-au îndemnat pe oameni să nu plătească de două ori pentru acelaşi serviciu. "Din momentul perfectării contractului individual de furnizare cu Apă Canal Galaţi, apa meteorică este facturată direct clientului, în baza cotei indivize a apartamentului respectiv, aşa cum reiese ea din actul de proprietate. Cota indiviză aferentă apartamentului se scade imediat din suprafaţa totală a blocului, suprafaţă pentru care apa meteo se facturează asociaţiei de proprietari. Repartizarea pe proprietăţi individuale (altele decât cele care au contracte de furnizare cu Apă Canal Galaţi) a cantităţii de apă meteorică facturată asociaţiei este responsabilitatea reprezentanţilor legali ai acesteia. Prin urmare, asociaţia de proprietari nu are niciun temei legal să repartizeze apă meteorică pentru apartamentele care au perfectate contracte individuale de furnizare cu Apă Canal", se arată în informarea postată pe site-ul Apă Canal.

Potrivit reprezentanţilor societăţii, "cantitatea de apă meteorică preluată de reţeaua de canalizare se determină prin înmulţirea cantităţii specifice de apă meteorică (comunicată de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru fiecare lună a anului) cu suprafețele totale ale incintelor construite şi neconstruite declarate de fiecare utilizator şi cu coeficienţii de scurgere recomandaţi de normele şi normativele tehnice în vigoare (vezi http://www.apa-canal.ro/380-calcul-apa-meteo). Tariful pentru apa meteorică este unic (acelaşi atât pentru contractele individuale, cât şi pentru asociaţiile de proprietari), respectiv 2,65 lei/mc, TVA inclus".

Citit 13592 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Martie 2018 00:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.