Şedinţă extraordinară a aleşilor locali

Şedinţă extraordinară a aleşilor locali
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Aleşii locali au fost convocaţi, luni, 12 martie 2018, în şedinţă extraordinară pentru completarea unor proiecte de hotărâre privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi, respectiv, domeniul privat al municipiului Galaţi. Deciziile sunt necesare pentru completarea documentaţiei privind modernizarea centurii ocolitoare a Galaţiului, proiect aflat acum în evaluare, în vederea obţinerii fondurilor europene.

"Ni s-au cerut lămuriri din partea comisiei de evaluare a acestui proiect. Fiind o suprafaţă extrem de mare pe care am trecut-o din proprietatea municipiului Galaţi către Consiliul Judeţean, era inevitabil să mai apară mici inadvertenţe observate de evaluator şi remediate de către noi astăzi. Sperăm că e ultima dată când va trebui să venim cu hotărâri de Consiliu Local suplimentare şi că, cât de curând, vom avea declarat acest proiect eligibil şi ne vom putea ocupa de următorii paşi şi anume licitaţia pentru proiectare şi execuţia lucrărilor", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Citit 1885 ori Ultima modificare Luni, 12 Martie 2018 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.