Contract de 2,39 milioane de euro, pentru zona centrală a oraşului Galați
Foto: Marius Negri

Contract de 2,39 milioane de euro, pentru zona centrală a oraşului Galați
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Nu mai puţin de 11.037.244,53 de lei fără TVA, adică peste 2,39 milioane de euro, va costa amenajarea zonei centrale a oraşului, între strada Navelor, limita blocurilor P, şi Potcoava de Aur. Potrivit Primăriei municipiului Galaţi, licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost câştigată de asocierea SC Tancrad SRL - SC Lemacons SRL - SC Proiect SA - SC Btfarch Ro Company SRL.

Potrivit primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, lucrările vor începe anul acesta. "Va fi refăcut în totalitate pavimentul, vor fi reabilitate fântânile arteziene, spaţiile verzi vor fi redimensionate, va fi introdus sistem de irigaţii pentru întreţinerea gazonului şi a plantelor, vor fi introduse canalizaţii subterane pentru cablurile de telecomunicaţii, va fi regândit sistemul de iluminat public pentru un consum redus de energie, etc. Practic, toate lucrările gândite pentru zona amintită vor aduce la lumină un centru modern, demn de admirat, unde să regăsim cu toţii bucuria de a ne plimba sau a ne petrece timpul liber", a anunţat, pe pagina sa publică de Facebook, primarul Galaţiului.

Lucrarea va fi plătită din creditul pe care municipalitatea l-a contractat la CEC Bank. Conform Primăriei, termenul de realizare a investiţiei este de 345 de zile calendaristice, din care 45 de zile sunt prevăzute pentru proiectare, iar restul pentru execuţie.

Se tot caută proiectant pentru Pasajul "Dunărea"

Conform proiectului, zona care va fi complet refăcută şi modernizată, include şi pasajul subteran "Dunărea". Numai că, după cum aţi putut citi în "Viaţa liberă", la procedura de licitaţie pentru amenajarea zonei centrale a fost inclusă doar partea desenată referitoare la pasaj, nu şi evaluarea financiară pentru reabilitare. Din cauza acestei neconcordanţe, reabilitarea şi modernizarea pasajului pietonal va fi realizată în cadrul unei lucrări ce va trebui sincronizată cu cea deja atribuită. De la începutul lunii martie Primăria tot încearcă să găsească proiectant pentru a reactualiza o documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul "Reparaţii capitale Pasaj Dunărea - Galaţi", realizată în 2015. Valoarea contractului este de 13.200 de lei fără TVA. De îndată ce documentaţia va fi realizată, lucrarea va trebui licitată, iar execuţia, sincronizată cu investiţia de amploare din centrul oraşului.

La final, gălăţenii vor avea o zonă centrală aşa cum se cuvine unui oraş civilizat, dar şi un pasaj pietonal reabilitat, protejat de cupole.

Citit 11184 ori Ultima modificare Duminică, 01 Aprilie 2018 14:30

19 comentarii

  • postat de sitizan
    Miercuri, 11 Aprilie 2018 16:41
    100.117.1.***
    la ce proiect ne putem astepta cand un sediu de primarie futurist a fost aruncat intre monumente istorice de la inceputul secolului ?!?
    0
    4
    Raportează
  • postat de Roman Ionel
    Marți, 03 Aprilie 2018 11:35
    90.95.179.***
    Oare cînd scăpăm de acești hoți?
    1
    3
    Raportează
  • postat de Gheorghita
    Vineri, 30 Martie 2018 19:24
    188.24.218.***
    Rabdare monser, rabdare ca le bifam pe toate ...
    2 la primarie, 2 la scoala de fete ...
    Curat murdar coane Fanica!
    ------------------------------------
    In fapt, cainii latra iar caravana trece.
    Si ne mai spun elitele alese sa nu avem nostalgii comuniste ca acum e mai bine ...
    -------------------------------------
    1
    5
    Raportează
  • postat de UnOM
    Vineri, 30 Martie 2018 17:47
    50.205.23.***
    Simplitatea este cheia. Nu incarcati zona cu chestii inutile. Acoperisul transparent de la acel pasaj asa cum se vede in desen va fi tot timpul murdar si plin de muschi verde. Nu va departati de esential si simplu. Din ce vad in proiectiile 3D ale unor viitoare proiecte pot sesiza o frustrare a arhitectilor. Eu nu stiu de unde pot veni cu idei atat de futuriste. Domnilo,r domnilor cladirile in colturi, cu geam mult si colorate strident nu pot aduce modernitate in ambient ci din contra pot doar stapunge bunul simt. E o ruptura care ne instraineaza, ne face sa fim straini la noi acasa. Domnilor arhitecti ganditi-va la orasul vostru, identificati cateva caracteristici ale orasului pe care sa le folositi. Domnilor arhitecti, ganditi, faceti efort macar cateva ore si ganditiva la estetica, folositi-va sufletul nu ambitiile futuristice. Coborati in adancul orasului, incercati sa intelegeti ce este esential. Faceti ceva de care sa nu va fie rusine. Ceva simplu insa care sa puna in evidenta o idee. Offf e greu pentru ca toata lumea e pe fuga preocupata de chestii marunte si asta se vede in ceea ce faceti. E frustrare in ceea ce faceti, tot timpul vreti sa copiati ce au altii si de aceea sunteti orbiti doar de cladiri colturoase si sclipitoare. Nu mai sunteti invatati sa ganditi profund ci doar la suprafata. E si rezultatul unui invatamant care nu incurajeaza studiul cu iesirea in evidenta. Ma opresc aici.
    2
    4
    Raportează
  • postat de Ionascu
    Vineri, 30 Martie 2018 16:37
    82.137.9.***
    Tancradul face treaba buna! Are utilaje noi, bune si muncitori suficenti. Cunoasteti alta firma mai capabila pt astfel de lucrari?
    5
    3
    Raportează
  • postat de 1 aprilie
    Vineri, 30 Martie 2018 14:04
    89.137.225.***
    sigur poanta asta nu trebuia sa o publicati maine ?!
    1
    5
    Raportează
  • postat de Vlad Tepes
    Vineri, 30 Martie 2018 12:55
    109.102.92.***
    De ce nu se face acest proiect cu fonduri europene ?
    Raspuns: Probabil ca afacerea nu se profileaza a fi 100% transparenta...
    PSD incepe sa stranga bani pt viitoarele alegeri ???!!!
    Mai aveti comentarii ?
    0
    6
    Raportează
  • postat de HAHAHA
    Vineri, 30 Martie 2018 10:41
    194.105.20.***
    S-o vedem si p-assta !!!
    1
    24
    Raportează
  • postat de miu
    Vineri, 30 Martie 2018 10:01
    80.97.203.***
    Sper sa fie folosite materiale de calitate care sa reziste in timp si sa prinda o patina care sa fie in concordanta cu cladirile vechi din jur.

    Sper ca peisagistul/arhitectul primariei isi face datoria. Daca schimbam bancile (de exemplu) o data la doi ani si fiecare schimbare este facuta cu alt tip de banci se strica tot.

    Dar eu nu am incredere in acest peisagist, daca as fi in locul lui n-as dormi noaptea de rusine pentru cum arata zona noului monument de la Stirex.
    1
    25
    Raportează
  • postat de galatean
    Vineri, 30 Martie 2018 09:59
    93.113.153.***
    zona centrala a orasului ???

    cum se incadreaza acea parte a orasului ca fiind ZONA CENTRALA ???

    cand veti astupa gropile mari pline cu apa si namol din zona pietonala CEC TIGLINA si TIGLINA 2, unde se impiedica un sfert din populatia activa a orasului ?

    daca nu astupati acele gropi, daca nu reparati pavajul spart din cele mai aglomerate zone, inseamna ca spalati banii publici in alte scopuri personale ptr aia care aproba contractele

    la fel cu adaposturile sin statiile de autobuz, bordurile si pavajul casant, semaforizarea inutila, copacii taiati degeaba, gropile de pe faleza, consolidarea falezei

    mai vreti ?
    1
    31
    Raportează
  • postat de Mihnea
    Vineri, 30 Martie 2018 09:10
    5.13.218.***
    Nu mai puneti gardurile acelea albastre , made in combinat, ca la cimitir. Arata foarte comunist. Faceti niste piese din fier forjat de calitate, nu rahaturi industriale care se gasesc pe la toate magazinele Faceti un proiect serios doar pentru asa ceva, ca si cum ar fi vorba de o cladire importanta. Faceti concurs cu arhitecti, artisti si juriu, cu premii. Sa aiba si orasul asta un pic de perdonalitate, macar in centru.
    1
    30
    Raportează
  • postat de doru lelii
    Vineri, 30 Martie 2018 08:38
    213.218.53.***
    Gusterilor reparati strazile, sunt varza peste tot. Vai de capul nostru.
    3
    28
    Raportează
  • postat de Galateanul
    Vineri, 30 Martie 2018 08:26
    94.177.47.***
    Proiectantii ar face bine sa arunce o privire pe fotografiile cu centrul Galatiului in anii '60. Sa vada cum a fost gandita aceasta zona, foarte aerisita, eleganta, curata, o zona superba pentru plimbari. Acum este doar o umbra a ceea ce a fost candva....
    0
    39
    Raportează
  • postat de dragos
    Vineri, 30 Martie 2018 08:19
    5.2.209.***
    tot tancrad si vega lemacons fac lucrarile!! asta inseamna ca dupa 1 an o sa arate ca si dupa razboi.
    4
    33
    Raportează
  • postat de Rudibravo1951
    Vineri, 30 Martie 2018 07:26
    82.137.13.***
    Domnilor Consilieri locali dar tunelul lui Stan când se finalizează ? Ciorbia și ai lui ne-a spus că trebuie să ne urcăm în trenul tranziției că să vedem lumina de la capătul Tunelului Dumneavoastră dați bani pe felinare și nu terminați Talciocul Garajele Suspendate Supraetajate Panseluțe Olandeze când vor fi plantate că vine vara și se ofilesc Dar să nu uitați s-au dărâmat de urgență la ordinul dumneavoastră de Crăciun toate garajele și în presă locală sa zvonit că euroii au sărit granița pentru că suntem așa iubiți UE de-a început Monica Macovei sa plângă în hohote la ședința din Parlamentul European de bucurie ca la Galați se face Drumul de centură sa aibă fetițele dulci din Galați locuri de muncă Să vă lumineze sufletele Dumnezeu și de Paști să
    mâncăm toți Mielul pascal că să ieftinit la 35 de leuți Kg
    4
    19
    Raportează
  • postat de crystal
    Vineri, 30 Martie 2018 01:55
    89.136.2.***
    potcoava de aur nu apartine galatiului ,face parte din siria sau irak ?
    Arata si aia ca dupa bombardament.
    Viata Libera mai improspatati memoria lipitorilor din administratie cu un articol si multe poze cum arata Potcoava de Aur.
    0
    20
    Raportează
  • postat de marius
    Vineri, 30 Martie 2018 01:12
    41.58.79.***
    Si ar trebui sa punem lozinci cu :multumim din inima partidului,sau cum ? Faceti-va datoria politicienii lui peste neprajit.
    0
    22
    Raportează
  • postat de Aderin
    Vineri, 30 Martie 2018 00:35
    90.95.50.***
    Dacă se fac aceste lucruri descrise va rog sa aveți grijă că să fie de calitate și de oameni care se pricep.
    1. Schimbatul pavimentului sa fie din material rezistent și durabil (vezi bordura din Țiglina 1 care după 2 ierni zici că nu fost bordura)
    2. Plantarea pomilor, fasonarea sa fie făcută de către oameni cu carte și pentru copacii mai bătrâni sa nu fie tăiați fara cap iar după toată schinghingiuirea sa se zică că au fost uscați și trebuie tăiați de tot(vezi copacii din Țiglina 1 și de pe Domnească)
    3. Iluminatul sa fie făcut cu stâlpi solizi și becuri ce pot rezista nu după o lună, doua sa se ardă și domnule ...nu are cine sa le schimbe( vezi gradina publică că sunt foarte multe becuri sparte și nimeni nu le schimba, domneasca)
    4. Băncile să fie făcute din lemn de calitate.

    Nu mai scriu că nu citește cine trebuie iar daca citește tot face cum vrea, partidul, șeful său mai nou "da ce mie nu îmi trebuie niste dale sa îmi pun la vila mea".
    Nu mai am litere la tastatura că aș mai scrie.
    Vom vedea ce o fi.
    1
    64
    Raportează
  • postat de Micu Ionel
    Vineri, 30 Martie 2018 00:33
    82.77.117.***
    Daca se pune asfalt in loc de pavaj pe aleile pietonale va fi o lucrare de mantuiala pentru a sifona niste bani.
    7
    52
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.